(foto) Una din maşinile lui Lionel Messi, scoasă la vânzare. Iată ce model este şi cât costă
Fotbalistul argentinian Lionel Messi a decis să se despartă de una din maşinile pe care le are în garajul său.
Potrivit Carscoops, un showroom din oraşul german Bremer Tano Neumann Auto Performance a scos la vânzare un exemplar Maserati GranTurismo MC Stradale, proprietarul căruia a fost însuşi starul fotbalului.
Maşina poate fi luată din salon chiar în aceste clipe dacă aveţi în buzunar suma de 119.900 de euro.
Vezi şi: Lionel Messi şi-ar fi cumpărat a doua cea mai scumpă maşină din lume, vândută la licitaţie
În total Messi a parcurs cu frumosul coupe italian 46.000 de kilometri. Sub capotă se află un motor V8 natural aspirat, cu un volum de 4.7 litri, care produce 444 cai putere.
O astfel de maşină accelerează până la 100 de km/h în 4.0 secunde, iar viteza maximă este egală cu circa 300 de km/h.
Un GranTurismo MC Stradale poate fi găsit într-o stare aproape nouă pentru suma de 90.000 de euro, însă pentru cei mai înrăiţi fani sau colecţionari, alţi 30.000 de euro nu ar trebui să însemne nimic.
Vezi şi: (foto) Naţionala supercarurilor. Iată ce maşini conduc starurile de la Euro 2016
Cmentariile sunt închise