(foto/video) Detroit 2017: Premieră mondială – Noua generaţie Toyota Camry
La Salonul Auto de la Detroit, compania Toyota a fost printre ultimii producători auto care au ţinut o conferinţă de presă în prima zi.
Aşteptarea a meritat pentru că a fost prezentată noua generaţie a sedanului Toyota Camry.
Vândut în peste 100 de ţări, modelul este un adevărat bestseller pentru marca japoneză. Din 1983, anul lansării primei generaţii şi până în prezent, peste 10 milioane de unităţi şi-au găsit proprietari.
Modelul popular, în generaţia precedentă a fost lansat din 2011, iar faceliftul l-a suferit în anul 2014.
Directorul general al companiei Akio Toyoda a cerut de la angajaţii săi ca noul model să reprezinte o adevărată “aventură” şi şi-a pus scopul să înlăture din gama de modele toate automobilele “plictisitoare” (posibil s-a referit la capitolul design).
Şi celor de la Toyota Motor Corporation le-a reuşit acest lucru. Noua generaţie Toyota Camry nu mai arată aşa de “posomorâtă” ca generaţia precedentă, având acum un design foarte plăcut şi stilat la exterior, combinat cu un habitaclu frumos şi confortabil.
Ampatamentul noului sedan a crescut cu 5 centimetri, lungimea totală fiind acum de 4.859 mm. În acelaşi timp, lăţimea este egală cu 1.839 mm, înălţimea a scăzut cu trei centimetri (1.440 mm), iar capota este mai scurtă cu patru centimetri, conferind-ui astfel maşinii un aspect mai agresiv.
În SUA, motorul de bază a noii generaţii Camry va fi o unitate cu patru cilindri şi un volum de 2.5 litri, iar versiunea mai performantă va dispune de un motor cu şase cilindri şi un volum de 3.5 litri. De asemenea va exista şi o unitate de propulsie hibridă.
Primele două motoare sunt cuplate la o transmisie automată cu opt trepte, iar maşina hibridă va dispune de un CVT. Aceasta din urmă va avea un Sport Mode care va simula o cutie de viteze secvenţială. Versiunea SE a maşinii va dispune şi de padele după volan pentru comutarea rapoartelor.
Automobilul a primit şi noi funcţii de siguranţă: sistem de avertizare în cazul unor coliziuni frontale, sistem de detectare a pietonilor, asistent la parcare, sistem de monitorizare a benzii de rulare şi avertizare în cazul ieşirii de pe aceasta, comutare automată a luminii de drum, sistem de monitorizare a unghiurilor moarte, etc.
Totodată, maşina vine standard cu 10 airbag-uri şi complexul Toyota Star Safety System (Enhanced Vehicle Stability Control, Traction Control, Electronic Brake-force Distribution, Brake Assist, Anti-lock Braking System şi Smart Stop Technology).
Pentru ca maşina să fie mai expresivă, vor fi disponibile jante din aliaj de culoare neagră şi care măsoară 19 inci, un eleron şi bare de protecţie cu forme agresive care vor avea integrate un splitter şi un difuzor.
În habitaclu tronează un ecran imens (8 inci) pe centrul consolei centrale, pe care este afişat noul sistem multimedia Toyota Entune 3.0. Acesta oferă toate funcţii necesare, inclusiv hărţi pentru navigare, informaţii utile despre maşină şi chiar un punct de acces Wi-Fi cu ajutorul căruia până la cinci pasageri vor putea avea acces la Internet simultan.
Pasionaţii de muzică trebuie să ştie că noua Camry va avea şi un sistem audio de la JBL, prin care sunetul va fi redat în detalii şi cu ajutorul unui subwoofer cu o dimensiune de 10.1 inci.
Ceasurile de bord analogice sunt despărţite în centru de un alt ecran care măsoară 7 inci. Acesta este multifuncţional şi afişează informaţii în regim real despre toate sistemele automobilului.
Deasupra planşei de bord clienţii vor putea vedea şi un head-up display color impunător care are o dimensiune de 10 inci în diagonală.
Materialele per ansamblu au fost îmbunătăţite. Scaunele pot fi tapiţate cu piele, iar majoritatea suprafeţelor au fost acoperite cu soft-touch de o calitate bună.
În SUA noul model va începe să fie vândut din vara acestui an.
Cmentariile sunt închise