(foto/video) Un accident s-a produs la intrarea în raionul Hînceşti. Trei persoane au ajuns la spital
Trei persoane au ajuns la spital ca urmare a unui accident rutier, produs duminică 10 aprilie, pe traseul Chișinău-Hîncești, în apropiere de localitatea Fundul-Galbenei. Oamenii legii au fost alertați să intervină, iar la fața locului s-a deplasat și ambulanța.
Accidentul rutier s-a produs cu implicarea a două mijloace de transport, un automobil Toyota Corolla și un autocar. Trei persoane în vârstă de 18, 25 și 48 de ani din Toyota au fost transportate la Spitalul Raional Hîncești pentru îngrijiri medicale.
Urmare a celor întâmplate, polițiștii au inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului rutier. Circulația s-a desfășurat o vreme cu dificultate, fiind blocat aproape tot drumul.
Cmentariile sunt închise