(foto/video) Un nou Mercedes-Benz EQS poate fi observat pe străzile Chişinăului
Prezentat în aprilie 2021 şi început să fie livrat clienţilor din luna septembrie a aceluiași an, iată că nu a durat mult timp pentru ca să vedem un nou Mercedes-Benz EQS şi pe străzile capitalei. Însă nu este un electromobil de lux înmatriculat în Republica Moldova, ci unul venit în vizită din România, purtând plăcuţe cu numărul B 580 EQS.
Din ceea ce am reuşit să surprindem, exemplarul poartă un pachet exterior opţional AMG Line, jante aerodinamice opţionale de 20 inci şi o culoare probabil opţională, dacă nu ne înşeală privirea, un gri Selenite magno din paleta MANUFAKTUR, care costă aproape 2.200 euro.
Astfel spus, doar dacă aceste opţiuni sunt prezente pe automobil, înseamnă că avem în faţa noastră unul scump de minimum 150.000 de euro!
Pe plan tehnic, un EQS 580 4MATIC vine standard cu două motoare electrice, care formează şi un sistem de tracţiune integrală. Maximum generează 523 CP şi 855 Nm de cuplu (0-100 km/h în 4.3 secunde şi o viteză maximă de 210 km/h).
O baterie de 108 kWh, care poate fi încărcată rapid cu până la 200 kW, poate asigura o autonomie de până la 676 km în ciclu WLTP. Mai dispune standard de suspensie pneumatică cu amortizoare adaptive şi direcţie pe puntea din spate.
Standard pe această versiune este şi uimitorul MBUX Hyperscreen!
În ţara noastră modelele electrice şi plug-in hybrid ale companiei Mercedes-Benz nu sunt deocamdată importate pe cale oficială şi nu există niciun semn că se va întâmpla curând. În schimb, România are acces la aproape toate modelele mărcii şi un EQS costă minimum 102.480 euro.
Versiunea EQS 580 4MATIC costă nu mai puţin de 142.140 euro şi se menţionează în configuratorul român că este cea mai des achiziţionată, deşi EQS 450+ poate oferi o autonomie mai mare cu până la 104 km şi costă minimum 114.460 euro.
Vezi şi:
Cmentariile sunt închise