(foto/video) Ziua răsturnărilor şi urcărilor pe capotă. Trei accidente care s-au întâmplat în capitală

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Este o zi de marţi mai neobișnuită deoarece în capitală s-au întâmplat câteva accidente mai netradiționale. În două situaţii au avut loc răsturnări, iar într-una un automobil a urcat pe capota altuia!

Să începem cu ultima. A fost înregistrat accidentul la ora 11:00 printr-un apel la 112. S-a întâmplat pe strada Uzinelor, acolo unde un Opel condus de un şofer de 30 de ani a urcat pe o Toyota condusă de un şofer de 23 de ani.

Din fericire nimeni nu a avut de suferit. Circumstanțele producerii accidentului şi care dintre participanții la trafic se face vinovat urmează a se stabili.

Prima situaţie cu răsturnare s-a înregistrat mai devreme la ora 9:44, în urma unui apel la 112. La intersecția străzilor Uzinelor şi M. Drăgan o Toyota s-a întâlnit cu un taximetru Dacia care s-a răsturnat.

În urma accidentului nimeni nu a avut de suferit. Şoferul din Dacia a recunoscut că nu a cedat trecerea. Ambii conducători auto urmează să se prezinte la sediul accidente rutiere pentru documentare. Şoferul vinovat riscă o amendă de 1.500 de lei şi 6 puncte de penalizare.

VIDEO: Dmitrii SV

Iar mai nou, la ora 13:09, a fost înregistrat printr-un apel la 112 accidentul de pe strada Columna, acolo unde au intrat în contact trei automobile: unul marca Haval, un VW şi o Dacia. Circumstanţele au dus la răsturnarea primului.

Din fericire careva persoane traumatizate nu au fost înregistrate. Şoferul care se va găsi vinovat riscă o amendă de 1.500 de lei şi 6 puncte de penalizare.

La moment pe strada Columna încă se înregistrează un trafic ce se desfășoară cu dificultate.

Toate informațiile ne-au fost oferite de Svetlana Scripnic, ofiţerul de presă al Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău.

VIDEO: ⁨Вася .7777⁩

Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectaţi via link şi lăsaţi-ne linkul generat), pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!

Cmentariile sunt închise