(foto) VW arată pentru prima dată interiorul noului Amarok. Debutează în 2022

0

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram!
Le puteţi şi comenta acolo 😉

Volkswagen a făcut publice noi imagini cu următoarea generaţie a modelului Amarok. Acestea sunt în continuare nişte schiţe de design, dar oferă acum o prezentare mai detaliată a aspectului exterior, cât şi a arhitecturii interioare.

Amintim că modelul germanilor va fi pe larg înrudit cu noul Ford Ranger, în condițiile unui parteneriat strategic între cele două companii.

Ajuns la a treia generație, noul vehicul va avea mult mai multe sisteme de asistență pentru șofer și va şti cum să impresioneze clienții în ceea ce privește conectivitatea. Amarok va fi astfel prezentat cu inovații care nu au mai fost văzute până acum în acest segment. Și, desigur, nu va fi descurajat de niciun teren accidentat.

Compania nu neagă că a lucrat cu Ford la cele două pickup-uri, dar subliniază că Amarok va păstra pe deplin ADN-ul Volkswagen. În imagini se poate observa grila de radiator de marcă, noua capotă, precum şi blocurile optice LED moderne cu o bandă luminoasă care le conectează.

Modelul va mai dispune de nişte aripi cu bosaje proeminente, dar şi o traversă portantă în benă. Pe acoperiș există corpuri de iluminat suplimentare despre care nu se ştie dacă vor fi păstrate pe modelul de serie. Cel puţin Ford Ranger nu a fost anunţat cu aşa ceva.

Imaginea cu interiorul arată că al său cockpit va fi unul digital. În echipare standard sau de top va dispune de un panou de bord sub forma unui monitor, în timp ce un ecran vertical va ocupa aproape toată consola centrală.

Sub acest ecran vor exista câteva butoane pentru comenzi rapide. Tunelul central conţine un levier compact pentru cutia de viteze automată, dar şi un selector al modurilor de rulare.

Este de așteptat ca noul Volkswagen Amarok să fie echipat cu aceleași motoare care au fost anunțate pentru Ford Ranger. Acestea sunt în principal diesel-uri, inclusiv un nou V6.

În plus, Ford a anunțat deja versiunea fierbinte Ranger Raptor şi nu se exclude că ar putea exista şi în formatul Amarok R.

Producţia maşinii va fi mutată de la uzina din Hanovra la fabrici din Africa de Sud și Argentina, pe măsură ce linia de asamblare germană este reproiectată pentru vehicule electrice.

Dezvoltat de echipe din Australia și Europa, își va face debutul în 2022 și va fi disponibil pentru comandă pe primele câteva piețe. În ultimul deceniu, peste 800.000 de Amarok-uri au fost vândute la nivel global!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata