(foto) Grecia: Un moldovean a provocat un grav accident soldat cu şapte morţi! În maşină erau 15 oameni!

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Șapte oameni și-au pierdut viața, iar alți șase au fost răniți grav după ce mașina în care se aflau s-a izbit violent într-un parapet de pe un traseu din Grecia.

Presa locală scrie că la volanul automobilului de model Citroen C5 se afla un traficant originar din Republica Moldova, care transporta migranți ilegali!

„Visele unei vieți mai bune au avut un sfârșit tragic pentru 14 imigranți ilegali”, comentează presa elenă.

Șoferul a pierdut controlul volanului în timp ce ar fi încercat să scape de poliție. Accidentul s-a produs cu puțin timp după miezul nopții. Mașina s-a răsturnat și s-a izbit violent într-un parapet după ce a intrat într-o staţie de taxare de pe autostrada Egnatia Odos.

Șapte dintre migranții ilegali şi-au pierdut viaţa pe loc, alți șase au fost grav răniți, iar doi pasageri s-au ales cu răni ușoare.

Poliția greacă a inițiat o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul. Victimele nu au fost deocamdată identificate.

Ministerul de Externe de la Chișinău este la curent cu cele întâmplate în primele ore ale zilei de astăzi. Se cunoaşte că şoferul a supravieţuit şi s-a ales doar cu răni uşoare.

Cmentariile sunt închise