În Germania piesele auto de schimb s-au scumpit cu aproape 50%

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Piesele de schimb pentru autoturisme devin din ce în ce mai scumpe pe piaţa internațională. De exemplu în Germania, una dintre ţările de pe planetă cu o industrie auto înalt dezvoltată, preţurile lor au crescut cu 44% în perioada anilor 2013-2021, adică în medie cu 5.5% pe an! Pentru comparaţie, rata inflației din ţară s-a mărit în aceeași perioadă de timp cu aproximativ 13% în total.

Concluzia despre majorarea preţurilor a fost formulată de Asociația Asigurătorilor Germani (GDV), conform Automobilwoche. Aceasta analizează anual preţurile pieselor de schimb conform informațiilor incluse în calculul plăților pentru reparații după accidente.

FOTO: iStock

GDV menționează că pentru multe panouri de caroserie exterioare și interioare există un dictat al prețurilor de producție, deoarece astfel de elemente pentru majoritatea modelelor pot fi cumpărate numai originale și nu există analogi ieftini de la producători terți în principiu.

„Automobiliștii și service-urile auto sunt obligate să cumpere multe poziții doar de la producătorul original. Nu există o concurență liberă și loială pe această piață”, a declarat directorul general adjunct al GDV Anja Käfer-Rohrbach.

Ca urmare, valoarea medie a reparațiilor făcute prin intermediul asigurărilor este în creștere. În 2020, în Germania, s-a ridicat la 3.100 de euro, cu 700 de euro mai mult decât în 2013.

Timp de opt ani, de exemplu, prețurile pentru capacele portbagajului au crescut cu 60%, iar pentru stopuri – cu 67%, acestea fiind unele dintre principalele părţi deteriorate în cazul celor mai multe accidente de circulație. Iar o grilă a radiatorului a costat cu aproape nouă procente mai mult la sfârșitul lunii august decât cu un an mai devreme.

Există și motive obiective pentru creșterea prețurilor: de exemplu, în cazul blocurilor optice, aceste corpuri de iluminat pentru maşinile moderne sunt mai complicate, atât în ceea ce privește tehnologiile folosite, cât şi în producție, în comparație cu cele de acum aproximativ 10 ani.

În plus, prețurile oțelului și aluminiului sunt în creștere în lume, ceea ce are un impact direct asupra costului de producție a elementelor caroseriei.

Vezi şi:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://pps.iainlangsa.ac.id/ https://jdih.sumbawakab.go.id/