Încă o victimă a accidentelor din capitală nu şi-a găsit dreptatea meritată prin justiţia din Moldova
Anastasia Grecu este încă o victimă a accidentelor din capitală, care nu şi-a găsit pe bun merit dreptatea prin justiția din Moldova. În august 2021, fiind studentă la USMF, a fost lovită pe o trecere de pietoni în timp ce traversa strada regulamentar.
Ulterior tânăra, atunci în vârstă de 20 de ani, a fost transportată la spital în stare extrem de gravă, în comă, fiind conectată la aparatul de respirație artificială. Aceasta a suferit un traumatism asociat, o traumă cranio-cerebrală deschisă şi o fractură a oaselor capului, printre altele, fiind operată. Şi-a revenit din comă după aproape o lună.
La 28 iulie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, pe cauza penală remisă în judecată de către Procuratura municipiului Chișinău după documentarea accidentului, anunţă astăzi Procuratura Generală printr-un comunicat.
Potrivit sentinței, inculpatul (pe atunci în vârstă de 69 de ani) a fost recunoscut vinovat de încălcarea regulilor de securitate a circulației, încălcare ce a cauzat din imprudență o vătămare gravă a integrității corporale (art. 264 alin.(3) lit.a) din Codul penal), stabilindu-i-se o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 3 ani, cu suspendarea executării pedepsei pe o perioadă de probațiune de 3 ani, dacă în această perioadă inculpatul nu va săvârși o nouă infracțiune și prin respectarea condițiilor probațiunii, va îndreptăți încrederea ce i s-a acordat.
Instanța a mai dispus încasarea în beneficiul părții civile, a sumei de doar 500.000 lei cu titlu de prejudiciului biologic cauzat prin infracțiune. Deşi a avut nevoie iniţial de 130.000 de euro pentru un tratament de reabilitare la o clinică privată din Germania.
Procurorii consideră pedeapsa prea blândă și vor contesta sentința cu apel.
Potrivit învinuirii înaintate de către procurori, inculpatul, la 10 august 2021, aproximativ ora 15:50, conducând un automobil pe strada Valea Crucii, din direcția străzii Dacia, mun. Chișinău, nu a manifestat prudență la trafic, încălcând mai multe prevederi ale Regulamentului Circulației Rutiere, printre care și punctul 11 lit. f), care prevede că un conducător de vehicul, este obligat: la trecerile pentru pietoni cu circulație nedirijată, să cedeze trecerea pietonilor care se află la marginea carosabilului și intenționează să se angajeze în traversare, precum și celor care traversează drumul pe partea carosabilului în direcția de mers a vehiculului, în cazul în care înaintea trecerii pentru pietoni s-a oprit sau a redus viteza vreun vehicul, conducătorii altor vehicule care se deplasează pe benzile alăturate pot continua deplasarea numai după ce s-au asigurat că pe trecere nu sunt pietoni, iar drept urmare, a comis tamponarea pietonului, care traversa carosabilul pe trecerea pentru pietoni cu circulație nedirijată, de la dreapta spre stânga relativ deplasării mijlocului de transport, condus de inculpat.
Victimei, care s-a dovedit a fi o studentă, i-au fost cauzate vătămări corporale grave, periculoase pentru viață.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.
Cmentariile sunt închise