Incredibil, dar adevărat! În Formula 1 se dă amendă pentru depășirea vitezei cu 0.1 km/h

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Echipa Ferrari a primit o amendă mai neobișnuită în timpul celei de-a treia sesiuni de antrenamente libere de la Marele Premiu de Formula 1 al Las Vegas-ului. Lewis Hamilton a fost cronometrat cu 80.1 km/h în zona cu limită de 80 km/h, depășind astfel viteza maximă permisă cu exact 0.1 km/h. Deși incidentul a avut loc în condiții de ploaie, nu a fost trecut cu vederea.

Documentul oficial al comisarilor FIA precizează că Hamilton a fost înregistrat cu 80.1 km/h în pit-lane, încălcând Articolul 34.7 din Regulamentul Sportiv al Campionatului Mondial de Formula 1. Decizia a fost luată independent, pe baza înregistrărilor telemetriei, iar echipele au dreptul să facă apel dacă e necesar. Penalizarea nu a avut niciun impact sportiv asupra lui Hamilton sau a echipei Ferrari în clasamentul calificărilor sau al cursei.

Amenda de 100 de euro este cea mai mică sancțiune posibilă pentru o astfel de încălcare. Conform Articolului 34.7, orice concurent al cărui pilot depășește limita în timpul oricărei sesiuni de antrenamente libere sau de calificare este amendat pentru fiecare km/h peste limită, până la maximum 1000 €.

Vezi și: (video) Sebastian Vettel a primit poate cea mai mare amendă pentru conducerea unui scuter

Cmentariile sunt închise