Ministru din Papua Noua Guinee: “Cumpărarea a 40 de maşini Maserati a fost o greşeală teribilă”
Autorităţile din Papua Noua Guinee se pregătesc să “scape” de un lot de automobile marca Maserati după ce abia acum s-a constatat că achiziţia lor a fost o “greşeală teribilă”, scrie The Guardian.
Flota, cumpărată de fosta guvernare pentru summitul liderilor APEC din 2018, a provocat un val de critici şi indignare la scară largă.
Tocmai patruzeci de sedanuri Maserati Quattroporte au fost importate în Papua Noua Guinee pentru a servi drept mijloace de transport oaspeților summitului APEC, care a avut loc în țară la acel moment.
Pe lângă sedanurile italiene, potrivit Carscoops, au fost importate încă trei Bentley Flying Spur și câteva sute de mașini “mai accesibile”, multe dintre care au dispărut în adevăratul sens al cuvântului după marele eveniment.
Achiziția a provocat o mulțime de reacţii critice. De exemplu, s-a susținut că nu pot fi cheltuite milioane de dolari guvernamentali pe mașini premium, în timp ce, potrivit ONU, 40% din populația țării este obligată să-şi ducă existenţa cu mai puțin de un dolar pe zi.
De asemenea, unii participanți la summit chiar au refuzat să folosească aceste mașini într-un semn de protest.
Tot în 2018, BBC a făcut referinţă la o declarație a autorităților, potrivit căreia această achiziţie nu a devenit o povară financiară pentru țară, deoarece după summit mașinile urmau să fie vândute proprietarilor privați. Însă s-a dovedit că timp de trei ani s-au cumpărat doar două!
John Pundari, actualul ministru al Finanţelor al ţării asiatice, a numit alegerea acestui brand în calitate de furnizor drept o “greșeală teribilă” și a explicat lipsa cererii prin inexistenţa vreunui dealer oficial Maserati în statul insular.
Prin urmare, sedanurile sunt acum de vânzare, şi încă cu reducere. Dacă atunci au fost procurate pentru aproximativ 150.000 de dolari bucata, la momentul de faţă se dau cu 114 mii.
Cmentariile sunt închise