OMV Petrom anunţă cele mai mari descoperiri de ţiţei și gaze naturale din ultimele decenii

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din sud-estul Europei, anunță că a descoperit noi resurse de țiței și gaze naturale în regiunile Oltenia și Muntenia din sudul României. Cumulat, descoperirile se ridică la peste 30 milioane bep resurse recuperabile, echivalentul a trei pătrimi din producția realizată de OMV Petrom în anul 2022.

Forajul de explorare și testare a acestor trei sonde a avut loc în perioada iunie 2022 – aprilie 2023. Compania a investit în forajul de explorare aproximativ 20 de milioane de euro.

FOTO: omvpetrom.com

Romania produce țiței și gaze de peste 150 de ani, iar in aceste condiții identificarea de noi resurse presupune un efort semnificativ. Noile descoperiri vor contribui la reducerea declinului producției și la continuitatea furnizării unor produse esențiale pentru economie.

Una dintre descoperirile făcute de OMV Petrom a fost în perimetrul de explorare Verguleasa, din regiunea Olteniei. Compania a identificat resurse de țiței care se ridică la aproximativ 20 de milioane bep în total, aceasta reprezentând cea mai mare descoperire de țiței a OMV Petrom din ultimele decenii. Descoperirea se află în proximitatea unei alte zone de exploatare, ceea ce oferă sinergii care vor contribui la începerea mai rapidă a producției.

O altă descoperire a avut loc în perimetrul de explorare Târgoviște, unde au fost identificate resurse de țiței în cantitate estimată de 6 milioane bep. Lucrările de testare au avut loc în aprilie 2023, iar cele premergătoare dezvoltării exploatării sunt în curs de pregătire.

O a treia descoperire a fost făcută în perimetrul de explorare Târgu Jiu și au fost identificate resurse de gaze naturale de 7 milioane bep, echivalentul a aproape o treime din producția de gaze naturale a României din anul 2022. O a doua sondă este deja planificată pentru anul viitor, iar pregătirile pentru conectare sunt în curs.

Toate descoperirile sunt rezultatul strategiei de explorare a companiei, concentrată pe oportunitățile din apropierea zăcămintelor existente, ceea ce facilitează dezvoltarea rapidă, conectarea și producția timpurie a resurselor nou descoperite.

OMV Petrom este cea mai mare companie integrată de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 43 milioane bep în 2022. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri, OMV și Petrom.

Cmentariile sunt închise