Paradox: În Cuba, benzina a devenit semnificativ mai ieftină decât apa, însă oricum este scumpă pentru băștinași
Benzina vândută în Cuba, deja una dintre cele mai ieftine din lume, devine şi mai ieftină de la o zi la alta pentru cei care au dolari, în contextul în care moneda locală (peso) continuă să se deprecieze în raport cu dolarul american, transmite Reuters.
Benzina cu cifra octanică 94 se vinde în Cuba cu 30 de pesos, sau 11 cenţi/litrul, la actualul curs de schimb de pe piaţa neagră, acesta fiind unul din cele mai mici preţuri din lume.
Pentru comparație, o sticlă obişnuită de apă de o jumătate de litru se vinde acolo cu un preţ cuprins între 100 şi 200 de pesos, adică de peste zece ori mai mult decât preţul unei cantităţi similare de benzină!
Cuba este o țară care subvenţionează benzina de mai multe decenii, încă de la începutul revoluţiei fostului lider Fidel Castro.
În paralel, cursul de schimb al dolarului, pe care cubanezii îl obţin prin remitenţe sau din turism, a urcat de la 170 de pesos în urmă cu un an, până la 270 de pesos pentru un dolar, marţi, pe piaţa neagră. Această depreciere oferă celor care au dolari o putere de cumpărare mult mai mare pentru produse precum carburanţii, care se vând în pesos.
Paradox, însă pentru un cubanez de rând care nu are decât pesos în buzunare, un plin obişnuit de benzină îl costă mai mult de jumătate din salariul minim lunar, care este de 2.100 de pesos!
Moneda cubaneză a început un declin accentuat în 2021, după ce guvernul a adoptat o reformă monetară care a pus capăt sistemului cu două monede, dând naştere unei pieţe negre de schimb valutar care a contribuit la explozia preţurilor.
„Situaţia este una paradoxală. Pe de o parte, politicile statului încearcă să menţină un minim de coeziune socială. Pe de altă parte, tocmai politicile monetare ale statului duc la această adâncire a inegalităţii”, spune Bert Hoffmann, expert pe America Latină la Institutul german pentru studii globale (GIGA).
Yadira Carricarte, o cubaneză care trăieşte în Italia, şi care recent şi-a vizitat familia din Havana, a fost surprinsă să vadă care este preţul actual al benzinei când a făcut plinul maşinii sale compacte pe care a închiriat-o: „Cu trei euro pot să fac plinul. Preţul ar trebui să fie mult mai mare.”
Cuba importă cea mai mare parte a ţiţeiului din Mexic şi Venezuela, iar preţurile sale reduse la benzină sunt devansate doar de cele din ţări precum Iran, Libia şi Venezuela, care au rezerve semnificative de petrol.
Cmentariile sunt închise