Poliţia de patrulare “îmbată” şoferii?! Iată ce i s-a întâmplat unui bărbat din Chişinău
Online-ul moldovenesc a fost “zguduit” în aceste zile de o întâmplare, care nu a putut fi trecută cu vederea de redacţia noastră. Un echipaj al poliţiei de patrulare ar fi încercat să-l tragă pe sfoară pe bloggerul Adrian Platon.
Mai bine spus, conaţionalul nostru crede că a fost victima unei scheme ilegale, puse la punct de poliţişti, pentru a-şi face nişte bani în plus. Într-un final, până şi Inspectoratul General al Poliţiei a rămas uimit de cele auzite, hotărând ulterior să demareze o anchetă internă.
Iată cronica evenimentelor, descrisă de Adrian pe blogul său:
“(31 ianuarie 2016): Noaptea trecută am fost protagonistul unei situaţii penibile. Am fost victima unei scheme ilegale pusă la cale de poliţiştii de patrulare.
Deci, era ora 00:30, mă deplasam pe strada Petricani, şi când colo, mai multe echipaje ale INP staţionau anume pe această stradă. Am fost tras pe dreapta. Dau eu actele şi imediat poliţistul îmi spune că de la mine miroase a alcool, sau cum s-a exprimat el “a simţit peregar”. Eu îi spun că am consumat o bere fără alcool, iar el mă ia în maşina lui unde mă pune să trec alcooltestul. Rezultatul este pozitiv, 0,16 promile, pe când limita admisibilă este de 0,13 promile. Eu rămân şocat de o asemenea surpriză. Apropo, am servit un Zero Moretti.
“Singura cu 0% alcool e Zero Moretti, însă berea aceasta chiar este zero şi din punct de vedere organoleptic”, susţine o nutriţionistă.
Ei bine, eu am zis că nu sunt de acord cu rezultatul testului. El îmi zice că pot merge să dau proba de sânge. Eu îl întreb dacă merge şi el, şi cine achită procedura. Răspunsul a fost că, să mă duc singur şi tot eu să achit procedura. Şi pe lânga asta mai adaugă: te duci acolo şi treaba ta cum obţii rezultatul.
Ok, e clar ce a avut în vedere: să cumpăr medicul pentru un rezultat negativ.
Totodată, acesta mă întreabă: păi ce facem, cum rezolvăm. E clar că aştepta bani. Am făcut aluzie la mită şi eu, şi el zice: ce propui? Era totul clar, dar şi mai clar era faptul că nu vreau să plătesc, fiindcă nu eram vinovat. Atunci i-am zis că merg până în maşină şi mă întorc să hotărâm întrebarea.
Între timp am sunat un prieten avocat care deja se pornea spre locul cu pricina.
Revin la domnul poliţist şi îi spun că aşteptăm avocatul şi apoi continuăm discuţia. Au cam pus-o de mămăligă, s-a văzut după reacţie, şi au început a face glume. Dar cine e avocatul? I-am zis că veţi face cunoştinţă când vine.
Ulterior mă întreabă unde lucrez. Îi spun că sunt jurnalist. Ei continuă: unde? Eu am evitat să le răspund, fiindcă am considerat că asta nu are aici nicio importanţă. Glumele au încetat brusc, iar eu am adăugat că avocatul e deja pe drum şi apoi vedem cine are şi cine nu are dreptate.
Nu eram singur în maşină, aşa că o amică a ieşit şi ea să schimbe câteva vorbe calde cu domnii poliţişti. După câteva întrebări la care aceştia nu găseau un răspuns, au decis să-mi înapoieze actele şi au adăugat: poftim actele şi nu mai faceţi gălăgie. Nu am tăcut nici eu: Dacă aţi fi avut dreptate nu îmi întorceaţi actele.
După ce am postat pe Facebook despre cele întâmplate, şi alţi şoferi au spus că au trecut prin experienţe similare. Deci, ceva nu e curat la mijloc. Domnii poliţişti ne au de proşti şi vor să facă în aşa mod nişte bani rapizi. Doar că nu merge cu fiecare. Apropo, eu le-am spus că, după logica lor, toţi şoferii trebuie lipsiţi de carnetul de conducere pentru că majoritatea consumă bere fără alcool. E ceva absurd. 1:0 în favoarea mea. Trebuie să ştim să ne apărăm drepturile. De multe ori ajută. Happy end!
(UPDATE: 1 februarie 2016) În urma acestei postări, Inspectoratul General al Poliţiei s-a autosesizat şi a demarat o anchetă de serviciu. Astăzi am fost invitat la IGP unde am depus şi o plângere. Apreciez acţiunile IGP, nu m-am aşteptat. Deci, indiferent de rezultatul anchetei, inspectorul de patrulare care m-a oprit va fi sancţionat, în primul rând, pentru faptul că nu a documentat cazul. Ce va fi, vom vedea.”
Întrebarea noastră către voi dragi cititori este: Cum aţi proceda în asemenea situaţii, dacă nu aveţi pârghii (avocaţi, etc) şi nu cunoaşteţi legile foarte bine?
Cmentariile sunt închise