Poliţistul poate sta oriunde vede riscuri! Reacţia IGP la noul “post de monitorizare a vitezomanilor” de lângă Stăuceni

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Colegii de la Ziarul de Gardă au văzut ca şi mulţi alţii isprava de ieri a unui poliţist, care a urcat la etajul unei case nefinisate de lângă Stăuceni pentru a prinde vitezomani cu radarul (cu sau fără permisiunea stăpânului asta deja e altă întrebare), luând decizia de a clarifica aspectul legal al unei astfel de activități. Răspunsul primit oficial era oarecum unul… aşteptat.

Diana Fetco, şefa secției comunicare și protocol din cadrul Inspectoratului General al Poliției (IGP), a confirmat în primul rând că situaţia a fost înregistrată ieri, după care a spus:

„Solicităm cetățenilor să respecte Regulamentul Circulației Rutiere și astfel n-o să fie fixate încălcări și n-o să aibă nemulțumiri. Nicăieri nu este stipulat unde trebuie să stea agentul de patrulare. El stă acolo unde sunt riscuri și unde vizibilitatea îi permite ca să fixeze încălcările. Cazul a fost înregistrat ieri, în apropierea localității Stăuceni. Condițiile meteorologice de ieri nu permiteau agentului de patrulare să stea în ploaie cu un asemenea aparataj”, a conchis Diana Fetco.


În contextul celor spuse, am consultat fişa tehnică a unui radar TruCAM, dar şi ordinul cu privire la aprobarea procedurii de măsurare legală prin intermediul acestuia. Aflaţi în primul rând că aparatul e certificat în baza standardului sau corespunde gradului de protecţie NEMA4 / IP55, ceea ce înseamnă că este rezistent la praf şi la jeturi de apă pulverizată. Imaginile video filmate ieri nu arată că afară turna cu găleata!

Acelaşi ordin descrie condiţiile de utilizare a radarului mobil! Atrageţi atenţia la punctele 14 şi 17. Iar mai jos se meţionează că este interzisă folosirea echipamentului în alte condiţii şi moduri decât cele prevăzute în documentaţia tehnică, manualul de utilizare şi prezenta procedură de măsurare legală.

La urma urmei, dacă este folosit în condiţii meteo necorespunzătoare sau este scăpat jos de la înălţime, deteriorându-se, tot din banii cetăţenilor se va procura altul…

Iar ce ţine de locul unde a fost surprins poliţistul cu radarul, cu Legea 320 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului e dificil să intri într-o polemică. Iată câteva aliniate ale articolului Împuternicile poliţistului:

Cmentariile sunt închise