Preschimbarea permisului de conducere devine mai accesibilă cetățenilor din Chişinău
Serviciile de preschimbare și restabilire a permiselor de conducere sunt acum disponibile în mai multe oficii ale Agenției Servicii Publice din capitală. Mai exact, acestea vor fi prestate în cadrul Centrelor multifuncționale Chișinău 2, Chișinău 3 și Chișinău 4, precum și la Secțiile înmatriculare a transportului și documentare a conducătorilor auto nr.10 și nr.11, situate pe str. Calea Ieșilor nr.14, respectiv str. Socoleni nr.1.
Anterior, în municipiul Chișinău, preschimbarea permisului era posibilă doar la sediile Agenției amplasate pe str. Pușkin nr.42 și pe str. Salcâmilor nr.28.
Vezi şi: E bine să ştii! Noi prevederi pentru obținerea permisului de conducere
Proiectul, lansat de ASP la începutul lunii curente, are scopul de a facilita accesul cetățenilor la documentarea cu permis de conducere dar și de a asigura un nivel înalt de prestare a serviciilor publice prin intermediul centrelor multifuncționale.
În realizarea lui, Agenția Servicii Publice a ținut cont de faptul că în 2019 expiră permisul la peste 19.000 de conducători auto, iar anul viitor circa 40.000 de șoferi își vor reînnoi permisul!
Prin urmare, persoanele a căror permis de conducere expiră în timpul apropiat sau cele care necesită restabilirea actului în locul celui pierdut, deteriorat sau furat pot solicita un alt document la oricare din oficiile enumerate.
La preschimbarea permisului, solicitanții trebuie să prezinte următoarele: actul de identitate, permisul de conducere obţinut anterior, adeverinţa medicală, cererea-tip și dovada achitării tarifului stabilit.
De menţionat că serviciile de preschimbare și restabilire a permisului de conducere sunt prestate de alte 34 de subdiviziuni teritoriale ale ASP din țară. Informații detaliate cu privire la programul serviciilor prestate de Agenția Servicii Publice, lista documentelor necesare, termene, tarife și înlesniri pot fi vizualizate pe site-ul instituției: www.asp.gov.md sau la numerele de telefon 14909 și (+373) 022-25-70-70.
Vezi şi: Un nou an, o nouă taxă. Cât a ajuns să coste un simplu permis de conducere obţinut ilegal
Cmentariile sunt închise