Preşedintele azer va aprecia calitatea drumurilor din Moldova cu al său Maybach blindat
Ilham Aliyev, cel de-al patrulea și actualul Președinte al Azerbaidjanului, în funcție din 2003 şi până în prezent, participă la Summitul Comunităţii Politice Europene din Moldova. Însă în loc de a folosi pentru deplasări locale automobile puse la dispoziţie din oficiu, a preferat să-şi aducă de acasă propria limuzină. Este vorba despre un Maybach 62 în versiunea blindată Guard!
Ilham Aliyev foloseşte acest automobil de minimum un deceniu, însăşi modelul fiind produs între anii 2003-2010. Nou costase peste jumătate de milion de euro.
Printre alţi lideri de state, despre care se cunoaște că folosesc o astfel de maşină, inclusiv în versiune non-blindată, se numără liderul Coreei de Nord, sultanul din Brunei, șeful statului Malaezia, sultanul din Oman, familia regală din Thailanda şi alţii.
Amintim că acest sedan lung de aproape 6.2 metri, cu un ampatament uimitor de aproape patru metri lungime şi o greutate de 3.5 tone, este propulsat de un V12 twin-turbo de 5.5 litri care produce 550 CP şi 900 Nm de cuplu. Cutia de viteze este una automată cu cinci trepte, iar tracţiunea este pe puntea din spate. Poate realiza 0-100 km/h în mai puţin de 6.0 secunde.
Cmentariile sunt închise