Primele imagini oficiale cu noua generaţie SsangYong Rexton
Compania SsangYong a făcut publice primele imagini oficiale cu noua generaţie a modelului Rexton. Premiera SUV-ului premium va avea loc la 30 martie 2017 în Seul.
Lungimea noului Rexton este egală cu 4.850 de mm, lăţimea – 1.920 mm, iar înălţimea – 1.800 de mm. Ampatamentul măsoară 2.864 mm.
Producătorii i-au făcut o construcţie dintr-o ramă de oţel şi acest lucru a permis în acelaşi timp mărirea rigidităţii/micşorarea greutăţii comparativ cu modelul precedent. Greutatea totală a scăzut cu aproximativ 50 de kilograme.
Informaţii oficiale complete încă nu au fost dezvăluite, însă se crede că sub capotă va fi instalat un propulsor turbo pe benzină de 2.0 litri, care produce 225 CP şi este cuplat la o transmisie automată cu opt trepte.
Ori se va putea alege un diesel de 2.2 litri cu 181 CP, care lucrează împreună cu o cutie de viteze automată cu şapte rapoarte marca Mercedes-Benz.
De asemenea, noul Rexton va putea fi oferit atât cu tracţiune pe puntea din spate, cât şi cu una integrală.
Printre dotări se vor număra sisteme de siguranţă, printre care sistem de preîntâmpinare a coliziunilor frontale, monitorizare a benzii şi a traficului, camere video la 360 de grade, alături de un sistem multimedia cu ecran de 9.2 inci, Wi-Fi, suport Apple CarPlay şi Android Auto.
Vânzările noii generaţii SsangYong Rexton vor începe în Coreea de Sud într-un timp foarte scurt după premieră. În alte ţări de pe glob, posibil şi în Moldova, modelul va ajunge până la sfârşitul acestui an.
Cmentariile sunt închise