Prostia costă! Tânăr din Călărași, condamnat la închisoare pentru incendierea unei mașini de poliție

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Judecătoria Strășeni, sediul Călărași, a pronunțat recent o sentință de condamnare a unui tânăr de 19 ani, care a fost acuzat de nimicirea bunurilor unei persoane cu funcție de răspundere în scopul sistării activității de serviciu, prin mijloace periculoase pentru viața sau sănătatea mai multor persoane. Instanța a examinat cauza în procedură simplificată, pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, deoarece inculpatul și-a recunoscut integral vina.

FOTO simbol: snyderlawyer.com

Fapta comisă pe 20 noiembrie 2025 în fața Primăriei

La data de 20 noiembrie 2025, aproximativ la ora 14:42, tânărul, aflându-se în preajma Primăriei din satul Horodiște din raionul Călărași, a acționat intenționat din motive de răzbunare față de polițistul care îi întocmiseră un proces-verbal contravențional pentru conducere fără acte și ridicaseră motocicleta sa.

Individul a împrăștiat conținut inflamabil dintr-o butelie și a incendiat partea din față a automobilului de serviciu Dacia Logan (MAI 6114), parcat lângă un autobuz școlar. Ulterior, butelia aprinsă a fost aruncată spre direcția unui alt automobil Dacia Logan MCV aparținând unei angajate IP Călărași și spre autobuzul școlar. Incendiul a fost localizat rapid de polițiști și alte persoane, care au reușit să evite extinderea acestuia, în timp ce făptașul a fugit imediat de la fața locului.

Urmare a acțiunilor, automobilul poliției a ars și nu mai este funcțional, cauzând Inspectoratului de Poliție Călărași un prejudiciu de 100.050 lei.

Declarațiile inculpatului

Inculpatul, născut în 2006, cetățean al Republicii Moldova, domiciliat în raionul Călărași, cu studii medii incomplete (9 clase), celibatar, anterior nejudecat, și-a recunoscut integral vina în ședința de judecată. El a relatat că, după ridicarea motocicletei Viper 125, din lipsă de permis, acte și placă de înmatriculare (motocicleta avea una, însă plăcuța era luată de la alta), s-a supărat și a decis să se răzbune.

În timp ce venea autospeciala de evacuare a scos combustibil (5-6 litri) din rezervorul motocicletei cu intenția de a-l da unui prieten pentru a se folosi. Persoana care i-a ridicat motocicleta era un cunoscut de-al său, care l-a tras la o parte și l-a întrebat de ce conduce fără acte și numere de înmatriculare. În replică tânărul i-a spus acestuia că se va răzbuna pe domnul Vitalie (polițistul de sector) pentru a nu mai avea posibilitatea să oprească motociclete.

Ulterior a mai făcut rost de un cuțit, o cărămidă și o sticlă, cu intenția de a sparge roțile și geamurile mașinii de poliție, cunoscând că era parcat în fața Primăriei. Însă la fața locului și-a schimbat planul: a desfăcut butelia cu combustibil, a turnat benzină pe parbriz și i-a dat foc. Văzând că flacăra este mare, a alergat cu butelia care la fel a luat foc, și a aruncat-o între două autovehicule ce erau parcate în fața Primăriei.

După ce a început a arde mașina poliției, acesta a fugit cu gândul că nimeni nu va păți nimic. După aproximativ 10-15 minute și-a dat seama că în apropierea automobilului era parcat autobuzul școlar, dar era sigur că în el nu se aflau copii, deoarece autobuzul abia venise să ia elevi de la școală. Și-a dat seama că a pus în pericol și persoanele ce activau în preajma Primăriei. Într-un final focul a putut fi stins, intervenind și pompierii, iar tipul, la inițiativa unui prieten, s-a predat poliției.

Sentința pronunțată

Inculpatul a beneficiat de procedură simplificată și reducere pedeapsă cu o pătrime (art. 801 Cod Penal). Pedeapsa pentru cele comise prevedea închisoare de la trei la șase ani.

Instanța l-a condamnat la trei ani de închisoare în penitenciar semi închis, cu suspendare parțială: va executa doar un an și șase luni, restul de un an și șase luni – suspendat cu probațiune. Obligațiile impuse în termenul de probațiune: prezentare la organul de probațiune, anunțare schimbare domiciliu/deplasări cu o durată de peste 5 zile, participare la programe probaționale, etc.

De asemenea din cont propriu va trebui să achite tot prejudiciul material enunțat.

Vezi și: (video) Persoana care ar fi incendiat o mașină din parcarea IGP a fost plătită cu 900 de dolari

Cmentariile sunt închise