Raionul Hînceşti: Un biciclist a fost lovit mortal în zorii zilei

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

S-a întâmplat din nou, dar de această dată departe de capitală. În această dimineaţă un tânăr biciclist a fost lovit mortal pe traseul Chişinău-Leuşeni. Accidentul a fost înregistrat de poliţie la ora 5:40, potrivit ofițerului superior de presă al IP Hîncești, Cristina Vicol.

Ajunși la fața locului, în apropiere de localitatea Leuşeni, oamenii legii au găsit un Volkswagen T5 şi resturile unei biciclete. Autovehiculul era condus de un tânăr de 33 de ani, regulamentar, nefiind în stare de ebrietate. Celălalt tânăr de 27 de ani, originar din raionul Cahul, se mişca pe bicicletă pe marginea drumului, dar neregulamentar, pe contrasens.

Din nefericire, impactul a fost suficient de puternic pentru ca ultimul să-şi piardă viaţa la faţa locului, până la venirea ambulanței. Pe acest caz polițiștii au inițiat o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Apropo, un alt incident cu implicarea unei bicicliste s-a întâmplat acum câteva zile în raionul Ialoveni, însă nu a avut urmări tragice. Potrivit datelor IP Ialoveni, incidentul s-a înregistrat în după amiaza zilei de 17 aprilie. Un Opel, condus de un tânăr de 21 de ani, nu a ținut cont de prevederile RCR şi a lovit cu partea laterală o femeie de 37 de ani, aflată la ghidonul unei biciclete, ambii deplasându-se spre localitatea Costești. Urmare a producerii accidentului, nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale şi nimeni nu se afla în stare de ebrietate.

Iarăși cicliștii nu sunt stimați in trafic ((( Un nou incident cu implicarea cicliștilor. Astăzi în localitatea…

Posted by Dumitru Guzun on Monday, 17 April 2023

Cmentariile sunt închise