Regimul de ședere pe teritoriul Moldovei cu maşini cu numere străine, pe bază de vinietă, ar putea fi revăzut

Anterior s-a discutat despre faptul că participanţii la competiţii neautorizate pe drumurile publice din capitală sunt de fapt conducătorii unor mijloace de transport înregistrate în alte ţări. Pentru că aceştia se numără printre cei care îşi fac de cap cel mai des, autorităţile se gândesc să pună la general careva limite sau să modifice legea privind vinieta şi termenul de şedere în ţară a unor astfel de mijloace de transport.

Şi pentru asta există un motiv: conducătorii de maşini cu numere străine, în particular fiind vorba despre cei care se dau mari şi tari pe străzi, nu fac decât să achite o vinietă. În rest, au doar avantaje.

FOTO: unimedia.info

“Nu cred că ar trebui să accentuăm că toţi conducătorii de maşini cu numere străine fac parte din această categorie, a celor care îşi fac de cap. Avem suficienţi şi din cei care conduc maşini înregistrate în Moldova, reieşind din statistica pe care o are MAI.

Şoferii care intră cu maşini înmatriculate în alte state pe teritoriul RM au dreptul de a conduce aceste mijloace de transport pe o perioadă maximă de 180 de zile. Astfel, ei sunt cumva facilitați, de ce spun aşa: pentru că ei nu achită o asigurare, o revizie tehnică şi se mai strecoară cumva pe lângă camerele de supraveghere şi astfel nu sunt înregistraţi în baza de date.

Tendinţa de a nu scoate aceste unităţi de transport din ţară, aşa după cum prevede legea, este tot mai mare, dar competenţa poliţiei este de a constata cazurile şi, atunci când se află că automobilul are termenul de şedere depăşit, se transmit materialele şi unitatea de transport în competenţa Serviciului Vamal pentru a lua una din decizii: amendă cu prelungirea unui nou termen de 180 de zile sau de a-l scoate înafara graniţelor.

Consider că aici este un neajuns. Ar trebui de venit cu nişte modificări pentru că moldovenii noştri sunt inventivi: fac o cursă până la Iaşi, de exemplu, se întorc înapoi şi iarăşi mai stau până la jumătate de an în ţară şi îşi exploatează vehiculele. Ciclul în acest caz poate fi nelimitat (dând de înţeles că ar putea fi limitat în viitor).

Noi avem deja o colaborare cu Serviciul Vamal, vom vedea şi vom studia suplimentar cadrul legal şi cum procedează în astfel de cazuri ţările din UE, după care vom veni cu propuneri concrete”, a comentat Voicu în cadrul unei emisiuni televizate de la postul N4.

Preluarea articolelor de pe AutoBlog.MD se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD.

Materialele de pe AutoBlog.MD sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

De către cititori, like-urile şi share-urile articolelor SUNT SALUTATE!

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/