Sedanul Infiniti Q50 va fi disponibil cu 400 de cai putere sub capotă (foto)
Infiniti a prezentat sedanul Q50 care va face parte din gama de modele a anului 2016. Automobilul va beneficia acum de un nou motor V6 de 3.0 litri şi cu două turbine, care va genera 400 de cai putere. Premiera modelului va avea loc peste ocean, în ianuarie, la Salonul Auto de la Detroit.
Noul motor, care vine să îl înlocuiască pe cel vechi cu un volum de 3.7 litri, va fi disponibil în două versiuni. Cea de bază va oferi 300 de CP şi 400 de Nm, iar cea de top – 400 de CP şi 475 Nm de cuplu.
Motorul va dispune de un dispozitiv special care va regla viteza de rotaţie a compresorului de supraalimentare, atingând până la 220.000 de rpm. Mai mult, se foloseşte un nou colector de evacuare, integrat în capul blocului cilindrilor, ceea ce a permis instalarea unui convertor catalitic mai aproape de sistemul de evacuare. Noile piese au făcut ca volumul de noxe emanate să fie redus.
De asemenea, în sistemul de distribuție variabilă a gazelor a fost utilizat un mic motor electric, ceea ce a îmbunătăţit semnificativ răspuns la apăsarea pedalei de accelerație.
Gama de motoare disponibile anterior a rămas în vigoare şi include un benzinar cu patru cilindri şi 211 CP, alături de un agregat diesel cu 170 CP. Clienţii vor putea opta şi pentru o unitate de propulsie hibridă, care însumează 360 de cai putere şi include un V6 de 3.5 litri, un motor electric şi un set de acumulatori din litiu-ion.
Toate agregatele sunt cuplate la o cutie de viteze manuală cu şapte rapoarte, treptele căruia se pot schimba cu ajutorul unor padele de după volan.
Sedanul a mai beneficiat de o servodirecţie modernizată şi de o supensie adaptivă. Cea din urmă este setată să-şi facă treaba în şase regimuri: Standard, Snow, Eco, Sport, Sport+ и Personal.
Nou. Infiniti Q50 va fi disponibil într-o nouă modificaţie – Premium Plus. Lista de dotări include: scaune cu încălzire (toate), coloană de direcţie reglată electric, oglinzi retrovizoare cu funcţie de automată de umbrire, dar şi un sistem multimedia modern InTouch cu navigare şi asistent vocal.
Cmentariile sunt închise