Şeful Volvo: Putem construi maşini pe bază de hidrogen, însă miza este energia electrică
Producătorul suedez de automobile Volvo nu este deocamdată interesat de construcţia unor autovehicule propulsate pe baza unor pile de combustie pe bază de hidrogen. Declaraţia îi aparţine şefului companiei Hakan Samuelsson şi a fost făcută recent în cadrul unui interviu.
Managerul a spus în faţa jurnaliştilor şi a confirmat oficial că în prezent brandul pe care îl conduce nu are deocamdată planuri de dezvoltare şi lansare în serie a unor automobile propulsate cu hidrogen. Acum însă compania, potrivit lui Samuelsson, crede în electrificarea transportului.
În timpul discuţiei, de asemenea, Hakan Samuelsson a menţionat că brandul trebuie să se concentreze acum la o singură sursă de energie, iar miza în prezent este electricitatea. Pentru a lansa producţia în serie a unor maşini care funcţionează pe bază de hidrogen trebuie iniţial construită o infrastructură, iar acum acest lucru nu are încă niciun sens.
În acelaşi timp, şeful Volvo spune că niciodată nu trebuie de spus “niciodată”. În acest sens, reprezentantul mărcii a dat de înţeles că Volvo este gata să producă astfel de maşini dacă va fi nevoie.
Amintim că Volvo a anunţat recent în mod oficial când va apărea primul său electromobil.
Vezi mai multe: Prima maşină electrică Volvo. Iată ce autonomie va avea şi cât va costa
Sursă: wardsauto
Cmentariile sunt închise