(update) Guvernul susţine majorarea vârstei de import a autobuzelor şi microbuzelor rulate, însă până la o limită nou propusă
(update 27.12.2019) În ultima şedinţă din acest an a Cabinetului de Miniştri de la Chişinău a fost analizată propunerea unui grup de deputaţi, înaintată încă în această vară sub forma unui proiect de lege, dar care a necesitat un aviz din partea Guvernului. Executivul a studiat documentul şi este parţial de acord, însă cu unele condiţii doar.
Guvernul menţionează că abordarea propusă de autori reprezintă totuşi o soluție provizorie și nu rezolvă problemele enunțate pe termen lung, deoarece analizând practica la nivel european se constată că acele condițiile de admitere în trafic a unităţilor de transport sunt bazate pe standarde tehnice și ecologice, dar nu pe restricții de vârstă. Cu toate acestea, a fost de acord să susţină doar un singur articol din proiectul de lege.
Dacă anterior parlamentarii au propus mărirea termenului de exploatare (vârstei) la importul mijloacelor de transport auto clasificate la poziţia tarifară 8702 (autovehicule pentru transportul de minimum 10 persoane, inclusiv şoferul) destinate transportării a mai mult de 20 de persoane, precum şi pentru motoarele şi caroseriile lor – de la 10 ani la 15 ani, dar şi a celor concepute pentru transportul a maximum 20 de persoane, precum şi pentru motoarele şi caroseriile lor – de la 7 ani la 10 ani, Guvernul propune în schimb propune excluderea criteriului de capacitate de îmbarcare la importul unităților de transport clasificate la poziția tarifară 8702 și instituirea unor condiții unice de import pentru acestă categorie de autovehicule, și anume, stabilirea unei limite de vârstă de 12 ani pentru importul oricărui tip de autovehicul destinat transportului a mai mult de 9 persoane, motivând că aşa va fi mai echitabil pentru toate părţile şi se va contribui într-o oarecare măsură la ocrotirea mediului înconjurător.
În prezent, în conformitate cu datele din Registrul de stat al transporturilor, la data de 01.07.2019 în Republica Moldova erau înregistrate 21.099 autobuze,dintre care circa 84% au capacitatea de până la 24 de locuri, 6.5% au capacitatea între 25-40 locuri și 9.2% peste 40 de locuri.
Din numărul total de autobuze înmatriculate în Republica Moldova (21.099 unități) doar 6.569 de unități sunt notificate la Agenția Națională Transport Auto, ceea ce denotă faptul că doar 32% din parcul existent este utilizat pentru prestarea serviciilor rutiere contra cost, restul fiind utilizate în interes propriu sau personal, inclusiv în prestarea serviciilor de transport ilicit.
Din numărul total de unități de transport notificate la ANTA doar 7.54% au o vârstă de până la 10 ani, 64.55% au o vârstă între 10-20 ani și 27.52% au peste 20 de ani. Sub aspect structural, parcul de autobuze notificat la ANTA este format în proporție de 50% de unități de transport cu o capacitate de 21-30 locuri, 32% de unități cu capacitatea de până la 20 locuri, și doar 18% sunt unități cu capacitate de peste 31 de locuri.
[embeddoc url=”https://autoblog.md/wp-content/uploads/2022/06/Aprobare-Aviz-Guvern.pdf”](25.07.2019) Moldova: Autorităţile intenţionează să majoreze vârsta de import a autobuzelor şi microbuzelor rulate
Un grup de deputaţi din Parlamentul Republicii Moldova a înregistrat un proiect de lege ce urmează a fi dezbătut în plen, care prevede modificarea unui set de acte pentru a putea permite importul de autobuze rulate mai vechi de 10 ani.
Potrivit autorilor, acest proiect pare la prima vedere că duce la învechirea parcului de autobuze pentru transportul pasagerilor, însă nu este aşa.
Situația alarmantă privind numărul și starea tehnică a autobuzelor care transportă călătorii pe teritoriul Republicii Moldova și în trafic internațional, interzicerea de la 1 iunie 2019 punerii la evidență, iar din anul 2022 interzicerii exploatării automobilelor reutilate, aceste trei lucruri au stat la baza elaborării proiectului de lege prezentat.
Conform acestora se propune mărirea termenului de exploatare (vârstei) la importul mijloacelor de transport auto clasificate la poziţia tarifară 8702 destinate transportării a mai mult de 20 de persoane, precum şi pentru motoarele şi caroseriile lor, de la 10 ani la 15 ani.
De asemenea se propune mărirea termenului de exploatare (vârstei) la importul autovehiculelor concepute pentru transportul a maximum 20 de persoane, clasificate la poziţia 8702, precum şi pentru motoarele şi caroseriile lor, de la 7 ani la 10 ani.
În același timp prin alt proiect de lege ce ține de modificarea Codului transporturilor rutiere se propune ca începând cu anul 2022 limitarea termenului de exploatare (vârstei) mijloacelor de transport auto clasificate la poziţia tarifară 8702 destinate transportării a mai mult de 20 de persoane, precum şi pentru motoarele şi caroseriile lor la 25 ani, iar a autovehiculelor concepute pentru transportul a maximum 20 de persoane, clasificate la poziţia 8702, precum şi pentru motoarele şi caroseriile lor la 18 ani.
Acest proiect, la prima vedere, pare că duce la învechirea parcului de autobuze, însă datele statistice arată, că din 1.524 de mijloace de transport, înmatriculate în Republica Moldova, destinate transportării a mai mult de 40 persoane, doar 587 sau o treime au mărirea termenului de exploatare (vârsta) mai mică de 25 ani.
În Codul transporturilor rutiere la moment este stipulat că din anul 2020 persoanele pot fi transportate doar cu mijloace de transport auto care corespund normei ecologice EURO-1, cea ce ar însemna vârsta maximă de 28 de ani.
Majorarea termenului de exploatare (vârstei) la importul mijloacelor de transport auto este necesar din punct de vedere economic, deoarece un autobuz destinat pentru transportul a mai mult de 40 persoane cu vârsta de 10 ani este de 3 ori mai scump decât unul de 15 ani. Acest lucru este valabil și pentru autobuze cu o capacitate mai mică.
Reeșind din cele expuse, deputaţii cred că acest proiect va duce din contra la înnoirea parcului de autobuze, și, respectiv, la ridicarea nivelului de securitate a transportului de persoane și la îmbunătățirea nivelului serviciilor acordate.
[embeddoc url=”https://autoblog.md/wp-content/uploads/2022/06/Proiect-MaRire-vaRsta-Import-Autobuze.pdf”]
Cmentariile sunt închise