Vânzările de automobile noi în 2021: Cine și cum a vândut în Moldova!
În mod evident şi indiscutabil, inclusiv piaţa de automobile noi din Republica Moldova a fost afectată de crizele internaţionale, fie că vorbim despre urmările pandemiei de COVID-19, fie de lipsa suficientă de semiconductori pentru componentele electronice.
Totuşi, vânzări şi înregistrări de maşini noi au existat şi chiar avem să vă spunem mai mult – s-a revenit fără probleme la starea lucrurilor din 2019, înainte ca virusul să pună piedici în puterea de cumpărare şi producţie.
Conform datelor pe care le deţinem, pe pacursul întregului an 2021 s-au înmatriculat 6.818 autoturisme noi. Pentru comparaţie, numărul lor în 2020 a fost de 5.212 unităţi, iar în 2019 – 6.843 unităţi.
Din nou, comparativ cu 2020, vânzările au crescut în aproape toate segmentele auto. Printre autoturismele dedicate transportului de pasageri, cele mai căutate au fost SUV-urile subcompacte (737 unităţi, +72.6%). Acestea au fost urmate de automobile de dimensiuni medii (sedanuri) şi de SUV-uri compacte. Cele din urmă au însumat în particular 1.894 unităţi, +59%). Şi automobilele din segmentul B (mini) au fost într-un număr mare – 927 unităţi.
În clasamentul mărcilor, cel mai mare succes l-a avut Toyota, lucru despre care am scris anterior. Distribuitorul mărcii nipone de la Chişinău este singurul care a putut livra în total peste 1.000 de automobile!
Urmează alte 15 mărci, reprezentanțele cărora care au reuşit să vândă în 2020 peste 100 de automobile, iar produsele altor 15 mărci au ajuns în ţara noastră în peste 10 exemplare.
Iată un clasament complet:
Poziţie | Marcă | Unităţi |
1 | TOYOTA | 1123 |
2 | DACIA | 991 |
3 | KIA | 686 |
4 | SKODA | 654 |
5 | HYUNDAI | 420 |
6 | SUZUKI | 382 |
7 | RENAULT | 304 |
8 | MERCEDES | 228 |
9 | BMW | 215 |
10 | HAVAL | 191 |
11 | VOLVO | 174 |
12 | FORD | 163 |
13 | NISSAN | 145 |
14 | PEUGEOT | 136 |
15 | MITSUBISHI | 111 |
16 | LADA | 107 |
17 | LAND ROVER | 91 |
18 | MAZDA | 80 |
19 | PORSCHE | 76 |
20 | LEXUS | 74 |
21 | VW | 73 |
22 | BAIC | 72 |
23 | FIAT | 61 |
24 | HONDA | 54 |
25 | CHERY | 34 |
26 | AUDI | 33 |
27 | GAZ | 26 |
28 | JAGUAR | 24 |
29 | OPEL | 20 |
30 | GREAT WALL | 13 |
31 | TESLA | 11 |
Ar mai fi de notat un lucru în context: în 2021 moldovenii au preferat mai mult să-şi procure automobile noi decât unele relativ noi. Cele înregistrate cu vârsta de 2-4 ani au fost într-un număr de 6.389 exemplare.
Mergând mai departe, cota automobilelor noi vândute în anul 2021 este de 14.4% din numărul total de automobile importate pe parcursul anului trecut în țara noastră.
Cmentariile sunt închise