(video) A fost depistat conducătorul auto care a fost la un pas de a intra cu mașina în scena din PMAN
Aceste imagini virale au fost distribuite masiv chiar în ultima zi din 2024, fără a se cunoaște inițial când a avut loc toată situația înregistrată. Filmulețul arată cum un conducător auto s-a apropiat cu viteză de intersecția Pușkin-Ștefan cel Mare, unde era culoarea roșie în semafoare.
La un moment dat ar fi pierdut controlul direcției și a urmat un schimb rapid de benzi, un accident fiind evitat la limită. În alte circumstanțe chiar ar fi putut intra în scena amenajată în PMAN.
Coincidență sau nu, dar pe fundal un șofer vorbea despre cât de fără minte îi sunt unii colegi din trafic atunci când conduc…
Și iată că abia astăzi aflăm că poliția s-a autosesizat pe caz. Persoana de la volan a fost identificată. Aceasta s-a dovedit a fi o femeie de 29 de ani, care își are domiciliul în raionul Orhei.
Șoferița s-a ales cu o anumită amendă și un anumit număr de puncte de penalizare, IGP preferând dintr-un oarecare motiv să nu facă publice cifre și să blureze întreg procesul verbal.
Din datele poliției mai aflăm că situația de accident a avut loc în seara zilei de 30 decembrie. Expuși unor pericole și riscuri au fost atât participanți la trafic, cât și pietoni.
Vezi și: (video) Vitezoman agresiv pe drum spre Aeroport. Vezi o situație de accident evitată la limită
Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectaţi via link şi lăsaţi-ne linkul generat), pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!
Cmentariile sunt închise