(video) Accident grav pe o serpentină de lângă Peresecina, pe o secţiune unde e 50 km/h limita de viteză

La 14 noiembrie curent, în jurul orelor 10:10, polițiștii din Orhei au fost înştiinţaţi de o persoană anonimă care le-a spus că pe traseul R-6, în regiunea kilometrului 34, în preajma localităţii Peresecina, a avut loc un accident rutier cu posibile persoane traumatizate.

Deplasându-se la fața locului, în urma măsurilor întreprinse de către polițiști, s-a stabilit că un bărbat cu vârsta de 42 de ani, conducând un SUV Mercedes-Benz în direcția spre mun. Chișinău, ajungând într-o curbă, din cauza carosabilului umed, a pierdut controlul asupra automobilului derapând şi ieşind pe contrasens, iar ulterior s-a tamponat lateral într-un sedan Mercedes-Benz E-Class.

Ambele automobile au fost destul de puternic avariate, SUV-ul chiar răsturnându-se, însă acestea au fost oprite de o ieşire în decor de un parapet. Ambii şoferi, dar şi o pasageră din sedanul Mercedes-Benz, care se afla pe scaunul din dreapta şoferului, au fost transportaţi la Spitalul Raional Orhei pentru îngrijiri medicale. Alte circumstanțe se stabilesc.

VIDEO: facebook.com/strisca.venedict

Cmentariile sunt închise