(video) Accident în intersecția Alecsandri-Kogălniceanu. O ambulanță a fost răsturnată
(update 21:07) Informații oficiale: Accidentul a fost înregistrat la 112 la ora 20:14. Poliţiştii veniţi la faţa locului au găsit ambulanța răsturnată, dar şi un Chevrolet avariat. În urma impactului a avut nevoie de îngrijiri medicale felcerul, în timp ce pacienţii nu au avut de suferit. Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru a se stabili cine se face vinovat, ne-a comunicat ofiţerul de presă al Poliţiei Capitalei, Natalia Stati.
(update 20:55) În ambulanța răsturnată s-ar fi aflat echipajul medical, dar și doi pacienți: o femeie și copilul său. Cei doi din urmă ar fi fost transportați la spital cu o altă ambulanță.
Conform unor informatii, maşina de intervenție ar fi avut girofarul și sirena inclusă.
(articol iniţial 20:43) Accident grav în centrul Capitalei. O ambulanță s-a răsturnat în intersecția străzilor Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu.
Deocamdată nu se cunoaște dacă în ambulanța implicată în accident se afla un pacient și cine s-ar face vinovat de cele întâmplate.
Articolul se actualizează…
Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi-ne imagini foto/video în calitate maximă AICI (selectaţi via link şi lăsaţi-ne linkul generat), pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire care va fi auzită şi de autorităţi!
Cmentariile sunt închise