(video) Au început “excursiile” contra plată la morgă pentru şoferii care sunt prinşi băuţi la volan. Primele impresii
Start programului de reeducare a şoferilor prinşi băuţi la volan. Câţiva bărbaţi care vor să-şi recapete dreptul de a conduce vehicule au fost acum câteva ore la morga din Chişinău de la la Centrul de Medicină Legală de pe strada Korolenko din Capitală, unde au participat la procesul de autopsie, au spălat cadavrele, dar şi locurile de păstrare a acestora.
Potrivit şefului Inspectoratului Naţional de Probaţiune, programul numit Drink and Drive durează până la trei luni şi costă patru mii de lei, bani achitaţi de şoferi. Acesta prevede 12 sesiuni. Trei sunt individuale, iar nouă – de grup. În cadrul acestora, şoferii vor munci la morgă şi vor acorda asistenţă victimelor accidentelor rutiere.
În prezent, 24 de persoane participă la programul Drink and Drive, care se desfăşoară concomitent în Chişinău, Hînceşti şi Ungheni.
Noul model de reeducare a şoferilor prinşi băuţi la volan este parte a pachetului de legi anti alcool, aprobat anul trecut de Guvern. Potrivit documentului, cei care urcă la volanul mașinii în stare de ebrietate, rămân fără permise de conducere până la pronunțarea hotărârii judecătorești. Astfel, dacă li s-a suspendat dreptul de a conduce, aceştia îşi pot recupera permisul de conducere doar după ce participă la programul Drink and Drive.
Află mai multe: (video/update) Votat în Parlament. Şoferii băuţi care vor comite infracţiuni nu vor avea dreptul să conducă timp de 4 ani
Cmentariile sunt închise