(video) Autoritățile anunță încă o captură de peste 100 de mașini dezasamblate și piese de contrabandă de milioane de lei
Polițiștii de frontieră din cadrul Direcției Combaterea Criminalității Transfrontaliere și Direcției Urmărire penală, sub conducerea PCCOCS, anunță încă o captură de mașini dezasamblate și piese de contrabandă. Valoarea acestora se ridică la 14 milioane de lei.
Urmare a investigării cauzei penale, a fost deconspirat încă un grup infracțional, investigat pentru introducerea ilegală a mașinilor de lux, fabricate după anul 2019. De asemenea și a pieselor din Uniunea Europeană și Marea Britanie, în scopul punerii lor în vânzare.
Potrivit datelor preliminare, membrii acestui grup infracțional ar fi în contact cu ceilalți patru bărbați, cu privire la care autoritățile de drept au anunțat la începutul lunii mai că au avut loc percheziții referitor la piese auto de contrabandă de 6.000.000 lei. Recent, în privința ultimilor, procurorii PCCOCS au formulat și le-au prezentat învinuirile pentru contrabandă.
Acum, în cadrul acestor percheziții, în afara capitalei au fost ridicate peste 100 de mașini în proces de dezasamblare. Acestea au semne de marcaj radiate artizanal, unele din ele fiind anunțate în căutare de autoritățile naționale și INTERPOL. De asemenea, este de menționat că un număr de peste 10 mașini nu figurează ca introduse și înregistrate în Moldova. Suplimentar, au fost ridicate și numere de înmatriculare din diferite țări, precum și un număr impunător de piese de diferite categorii.
În ceea ce privește rezultatele perchezițiilor de la domiciliile persoanelor suspecte. Au fost ridicați 15.000 euro și 140.000 lei care ar proveni din această activitate ilegală investigată, telefoane, acte de proprietate a unui număr mare de imobile și loturi de pământ din suburbiile capitalei.
Bănuitul vizat de aceste percheziții are peste 30 de ani și este originar din regiunea de Sud a Moldovei. Suplimentar, au fost identificați alți doi complici de peste 20 de ani, cu care bănuitul vizat de percheziții dirija. Investigațiile în privința acestuia și altor membri ai grupului infracțional continuă. În tot acest timp persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Mașinile în proces de dezasamblare (cât și cele ce urmau), piesele de schimb și banii ridicați au fost reținute. Sunt probe ale dosarului penal.
Cmentariile sunt închise