(video) Câte seturi de anvelope sunt necesare pentru a parcurge circuitul Nurburgring în derapaje
(update 03.10.2018) Filmuleţul complet după cum a fost promis.
(26.09.2018) Campionul la Formula Drift Vaughn Gittin Jr. a reuşit performanţa de a parcurge circuitul german Nurburgring în derapaj continuu. Nu a putut face acest lucru fără un automobil special, care este o versiune modificată a celui mai bine vândut automobil sportiv din lume – Ford Mustang.
Nurburgring este cunoscut ca fiind o pistă care nu iartă, una care îi pune la încercare nu numai pe şoferii obişnuiţi, ci și pe toți producătorii de maşini care vin aici şi îşi încearcă ultimele tehologii. Parcurgerea celor 20.7 kilometri în derapaje este un lucru care a dus nivelul de prezentare a capacităţii lui Ford Mustang, ca o maşină sport de clasă mondială, la un nivel superior.
„Nordschleife este una dintre cele mai iconice circuite din lume și am fost îndrăgostit de pericolul și folclorul faimosului „iad verde” de la Nurburgring de când mă ţin minte. Am mers în sfârșit acolo în propria persoană în 2013 și atunci mi-am făcut o promisiune că într-o zi mă voi întoarce să îl parcurg în totalitate, în stilul meu. Drifting-ul pe Nurburgring reprezintă cea mai mare provocare pentru mine: este un lucru pe care mulți l-au pus la îndoială, dacă ar fi posibil și dacă mașina și șoferul ar putea să o facă împreună. Ceva din mine mi-a spus să aflu asta”, a spus Vaughn Gittin Jr.
Vezi şi: (video) Primul pick-up cu care s-a derapat pe Nurburgring este Ford F-150 Raptor
Maşina special pregătită este un Ford Mustang RTR care este protejat de produsele Pennzoil Synthetics și utilizează un supercharger Vortex JT Trim care este conectat la motor, acesta fiind capabil să genereze între puţin peste 700-900 de cai putere. Cutia de viteze îi este una secvențială cu 6 trepte PPG Performance.
Anvelopele de model Nitto NT555 G2 omologate pentru folosirea pe drumuri publice, tuning suplimentar SCT Performance GTX și un eşapament XForce au realizat toată magia, în timp ce şoferul distrugea anvelopele și efectua acrobații.
„Una dintre cele mai nebune secţiuni ale circuitului a fost săritura de pe Pflanzgarten. Toată secţiunea am parcurs-o cu viteză foarte mare şi imediat după aterizare a trebuit să pun maşina în derapaj pentru a putea încetini înainte de o curbă spre dreapta. Un milimetru în plus rezulta o eroare”, a adăugat Gittin Jr.
Un filmuleţ cu mai multe detalii, cu o durată mai mare, urmează a fi publicat în ziua de marţi, 2 octombrie. În acest sens vom actualiza articolul existent.
Statistică interesantă:
- Blocarea direcției lui Mustang a fost crescută la 65 de grade;
- Trei seturi de anvelope Nitto au fost distruse pentru parcurgerea celor 20.76 kilometri – adică fiecare anvelopă s-a rotit pe o distanţă de 144,840 kilometri;
- O dronă a fost distrusă în timpul filmărilor;
- Viteza maximă atinsă a fost de 241 km / h – limitată de cutia de viteze;
- Motorul de 5.0 litri utilizează un supercharger Vortech JL Trim și este capabil de să livreze peste 900 de CP în funcţie de setări;
- Șase microfoane au fost folosite în interiorul maşinii pentru a capta toate sunetele unice.
Vezi şi: (video) Derapaj neîntrerupt pe o distanţă de 1.5 kilometri la volanul unui Mustang RTR
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise