(video) Charles Leclerc, surprins cum merge cu peste 240 km/h pe străzile din Monaco, la volanul noului SF90 Stradale

Pilotul de Formula 1 Charles Leclerc a fost surprins conducând pe străzile din Monaco cu o viteză de peste 240 de km/h. Şi a făcut-o intenţionat, dar şi “legal”, la volanul celui mai nou Ferrari SF90 Stradale.

Toate s-au întâmplat în weekend-ul din 23-24 mai, atunci când ar fi avut loc Marele Premiu de Formula 1 al Principatului Monaco, cursa fiind anulată din timp.

Regizorul francez Claude Lelouch, pilotul Scuderia Ferrari și două exemplare ale celui mai puternic automobil Ferrari s-au reunit pe drumurile micului stat pentru ceea ce era destinat să fie o întâlnire de neuitat. Rezultatul a fost un scurtmetraj numit “Le Grand Rendez-Vous”.

Pasiunea lui Lelouch pentru viteză nu este un secret. Cel mai faimos film al său, “A Man and a Woman”, a fost povestea unui șofer, interpretat de Jean-Louis Trintignant în rol principal. A câștigat Marele Premiu la Cannes în 1966 și două Premii Oscar, pentru cel mai bun scenariu și film străin, în 1967.

Pentru a realiza clipul a fost nevoie de o echipă formată din 17 persoane şi șase telefoane iPhone 11 Pro, nouă camere Go Pro și un Sony Venice Camera. În ceea ce privește echipa Ferrari, pe lângă cele două SF90 Stradale folosite pentru filmare, șase tehnicieni au venit special din Maranello, un amestec de ingineri și mecanici.

Prințul Albert al II-lea de Monaco a avut, de asemenea, o scurtă apariție în film. Președintele Ferrari John Elkann, prinții Andrea Casiraghi și Pierre Casiraghi împreună cu soția sa, Prințesa Beatrice Borromeo, au vizitat, de asemenea, platoul de filmare. Datorită relaxării progresive a restricțiilor din Franța și Monaco, filmarea a fost urmărită și de un grup de spectatori încântați de pe balcoane și de pe străzile atent supravegheate de autoritățile locale.

Traficul a fost oprit total pe itinerarul format pentru a permite modelelor care pot face 0-100 km/h în 2.5 secunde şă-şi dezlănțuie puterea maximă posibilă pe străzile Principatului. Interesant mai este că în timp ce un SF90 Stradale era condus de pilotul F1, al doilea exemplar a fost folosit în calitate de camera-car.

Creatorii filmuleţului menţionează că doresc să trimită prin el un mesaj de optimism și au semnalat astfel un prim pas către revenirea la normalitate a motorsportului, a filmului și a vieții sociale în timp ce se încearcă să se lase pandemia în urmă prin comportament reciproc responsabil, angajament și solidaritate.

Filmul face o referire şi la pelicula “C’était un Rendez-Vous”, la fel un scurtmetraj realizat de Lelouch pe străzile Parisului în 1976, care urma să primească statutul de cult de-a lungul anilor. În afară de accentul pus pe viteză și coloana sonoră a motorului Ferrari, atât actorii noi, cât și cei vechi, sunt apropiați inimii regizorului: co-starul din primul film este Gunilla Friden, partenera de atunci a lui Lelouch, în timp ce tânărul florar care apare la începutul și la sfârșitul celui de-al doilea este nimeni altul decât Rebecca Blanc-Lelouch, nepoata cuplului din 1976.

https://autoblog.md/videoclipul-zilei-inregistrare-de-calitate-filmata-in-timpul-monaco-f1-grand-prix-din-1962/

Preluarea articolelor de pe AutoBlog.MD se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD.

Materialele de pe AutoBlog.MD sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

De către cititori, like-urile şi share-urile articolelor SUNT SALUTATE!

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/