(video) Cu ajutorul imprimantei 3D a fost readusă la viaţă o maşină sport făcută în 1914
Eveniment care poate fi numit “istoric” în Australia. Cu ajutorul tehnologiilor moderne, mai bine spus cu inveţia uimitoare a acestui deceniu – imprimanta 3D – a fost posibilă readucerea la viaţă a unui automobil de curse foarte rar Delage Type-S.
Exemplarul din acest articol a fost produs în 1914 şi este singurul care s-a păstrat până în prezent, scrie ABC.net.au.
Compania Delage este originară din Franţa şi a fost fondată în anul 1905. Aceasta a produs automobile până la Primul Război Mondială, după care a fost nevoită să producă muniţii.
Către anul 1914 au fost asamblate trei exemplare ale modelului de curse Type-S, toate fiind vândute şi trimise în SUA. Spre anul 1920 un exemplar a fost adus în Australia şi acum proprietar îi este un bărbat din Melbourne, Stuart Murdoch.
În anul 2014, blocul cilindrilor acestui Delage s-a fisurat, iar despre o reparaţie nici nu putea fi vorba. Atunci s-a decis ca să-i fie făcut “un motor nou” cu ajutorul tehnologiilor moderne.
Propulsorul vechi a fost scanat, toate aceste informaţii au trecut în format digital şi astfel a fost creat un model 3D care a fost folosit pentru imprimarea formei. În aceasta ulterior a fost turnată noul bloc al cilindrilor.
Drept rezultat, motorul a fost reasamblat cu această componentă nouă şi s-a reuşit pornirea maşinii fără probleme. Chiar dacă este un automobil valoros, proprietarul continuă să se deplaseze cu el şi în prezent.
Cmentariile sunt închise