(video) Cu ce roţi noul SSC Tuatara a putut atinge o viteză de peste 530 de km/h pe un drum public

Un nou record de viteză maximă a fost înregistrat de curând! Vezi momentul!

Noul hipercar american SSC Tuatara este oficial cea mai rapidă mașină de producție făcută vreodată. Dar circumstanțele și detaliile înregistrării performanței abia acum încep să iasă la iveală.

Amintim că un record de viteză trebuie înregistrat, conform condiţiilor, cu un automobil de serie care să aibă şi consumabile originale, inclusiv anvelope. Noul SCC Tuatara a putut înregistra maxim 532,93 km/h şi ar fi putut mai mult dacă drumul american ar fi fost mai lung, însă chiar şi aşa, cum de au rezistat roţile, fără a fi modificate, la o astfel de viteză incredibilă?

Mai amintim că exemplarul folosit pentru înregistrarea recordului a fost echipat cu un set de anvelope Michelin Pilot Sport Cup 2, un model care îl poate procura practic oricine, dacă are banii necesari. Curios este că şi cei de la Bugatti, la un moment dat, au apelat la sprijinul producătorului francez, pentru ca să realizeze pentru Chiron un set special, exclusiv pentru înregistrări de performanţe similare.

Se zvoneşte că doar un singur set pregătit pentru prototipul lui Chiron Super Sport 300+, care a spart pentru prima dată bariera de 490 km/h, a fost de 40.000 de euro!

Noul SSC Tuatara echipat cu anvelopele Michelin

Însă în cazul SSC, compania lui Jerod Shelby a fost privată de un astfel de privilegiu, motiv pentru care au fost montate cauciucuri complet de serie. Clienții tuturor celor 100 de exemplare, planificate să existe, vor primi exact acelaşi lucru.

Și totuși unele ajustări au fost făcute. În anvelopele lui Tuatara s-a pompat nu aer, ci azot pur, soluţie care permite menţinerea unei presiuni mai stabile și reduce riscul de a se sparge de la supraîncălzire.

Cmentariile sunt închise