(video) Detroit 2019: Premieră mondială – Nissan IMs concept, un cross sedan electric cu 800 Nm de cuplu
Nissan a ales Salonul Auto de la Detroit pentru a prezenta din nou, deja pentru al patrulea an la rând, doar concepte. Prin cel mai nou, numit IMs, producătorul nipon a decis să experimenteze creând un nou tip de autovehicul, a cărui combinaţii de caracteristici nu s-au mai văzut până acum. Vorbim despre un cross sedan sport electric şi cu sistem de tracţiune integrală.
Vezi şi: (foto/video) Tokio 2017: Premieră mondială – crossoverul electric Nissan IMx Concept
Ca dimensiuni, conceptul nu se diferenţiază prea mult faţă de acelaşi Altima. Măsoară 4.845 x 1.900 x 1.500 x 2.900 mm, în lungime, lăţime, înălţime şi ampatament respectiv. Vehiculul are roţi cu jante din aluminiu de 22 de inci, care sunt acoperite cu anvelope de performanţă custom Michelin 255/40R22. Suspensia este una complet pneumatică.
Nissan IMs concept este pus în mişcare de un sistem de propulsie compus din două motoare electrice, câte unul pe ambele punţi, care a permis şi formarea unui sistem de tracţiune integrală. Acestea produc în total 490 de CP şi 800 Nm de cuplu. Energia o primesc de la un set de acumulatori poziţionaţi în podea, cu o capacitate de 115 kWh, cifră care asigură o autonomie de până la 612 km.
Pe acest concept, Nissan s-a concentrat mai mult în dezvoltarea unui habitaclu cu un “tron”. Fără doar şi poate este unul plin de ecrane şi senzori care înlocuiesc învechitele butoane fizice. Şoferul are în faţa sa un volan în stil futurist, dar şi un ecran inovaţional cu două “straturi”, compus dintr-un head-up display şi un panou LCD obişnuit. Pe primul strat sunt afişate doar informațiile cele mai importante și operative pe care trebuie să le cunoască conducătorul despre mașină și călătorie, iar restul sunt arătate în fundal.
De asemenea, interesantă este configuraţia de locuri pentru pasageri – 2+1+2! Acest lucru înseamnă că doi pasageri pot lua loc în două scaune individuale din primul rând, un altul “mai important” ia loc pe un fotoliu dedicat şi poziţionat în centrul banchetei, în timp ce, la necesitate, încă două locuri pot fi amenajate lângă acest “tron”. Tot ce trebuie de făcut este de a ridica cotierele impunătoare a fotoliului pentru ca acestea să se transforme în spătare.
De pe acest concept nu lipseşte şi un sistem de pilotare automată, evident. După activare, volanul și pedalele se deplasează înainte, iar scaunele din față pot fi întoarse invers, transformând habitaclul într-un oficiu sau o cameră pentru discuţii tete-a-tete.
În plus, în modul autopilot, farurile și stopurile sedanului redau o culoare albastră, iar nişte lămpi de identificare suplimentare clipesc pentru a-i avertiza pe cei din jur despre modul în care rulează automobilul.
Aproape toate caracteristicile conceptului puţin probabil să fie implementate pe o mașină de serie. Mai mult, nu a fost anunțat nici anul aproximativ când îl vom vedea ca maşină de serie. Se pare că va dura ceva timp, deoarece pentru Nissan au acum prioritate modelele SUV electrice.
GALERIE FOTO:
Cmentariile sunt închise