(video) Doar asta l-a putut opri! Un nou accident în capitală cu implicarea unui troleibuz

Imagini cu un accident care a avut loc încă în seara zilei de 18 ianuarie au fost făcute publice acum câteva ore pe o reţea de socializare. Conducătorul unui automobil de marcă Mercedes-Benz a lovit din spate un troleibuz de rută pe strada Kiev şi nu este clar ce a fost în mintea sa când rula cu viteză pe o astfel de stradă aglomerată.

Momentul accidentului a fost înregistrat de o cameră de bord. Conducătorul Mercedes-ului rulase cu viteză, cel mai probabil anterior tăind calea altor colegi şi deplasându-se în zig-zag. La un moment dat nu i-a mai reuşit o astfel de manevră şi observând că un troleibuz nu mişcă din loc a ţinut să apese pedala de frână până în podea. Reacţia-i întârziată nu a mai putut duce la evitarea impactului.

De notat că exact în locul unde era poziţionat troleibuzul nu era nici o staţie de aşteptare din fericire, însă practic oprirea i-a fost motivată din cauza comutării pe o altă linie electrică printr-un mecanism specific al reţelei. Deocamdată nu se cunoaşte dacă au fost careva persoane, pasageri din ambele vehicule, care să fi fost traumatizate, însă la sigur oameni din transportul public s-au speriat.

К чему приводят понты! ???? ????

К чему приводят понты! ???? ????
Кишинев / 18.01.2020 / © Андрей

Posted by StopHam Moldova on Saturday, January 25, 2020

Preluarea articolelor de pe www.autoblog.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, trebuie citată sursa și autorul informației, iar în cazul portalurilor informaționale trebuie indicat și linkul direct (ACTIV) la sursă în lead. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui acord încheiat cu redacţia AutoBlog.MD. Materialele de pe www.autoblog.md sunt protejate de Legea 139 privind dreptul de autor și drepturile conexe, inclusiv de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova.

Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi imagini foto/video pe pagina noastră de Facebook, pe blog la secţiunea Contact sau la adresa contact@autoblog.md, iar noi o vom transforma în ştire!

Vezi şi:

https://autoblog.md/video-momentul-producerii-accidentului-de-pe-strada-alba-iulia/

https://autoblog.md/foto-ironia-sortii-incalcat-regulile-de-circulatie-si-fost-lovit-de-un-troleibuz/

https://autoblog.md/video-accident-groaznic-in-chisinau-un-audi-q7-a-fost-facut-zob-in-preajma-unui-sens-giratoriu/

Cmentariile sunt închise