(video) Doi tineri au răpit un Peugeot din Durleşti, după care l-au abandonat într-o pădure pentru că nu mai pornea
Doi tineri de 23 de ani, locuitori ai capitalei, sunt cercetați penal de ofițerii de investigație ai Inspectoratului de Poliție Buiucani, fiind suspectați de răpirea și accidentarea unui Peugeot. Aceştia au fost identificați și reținuți, iar în cadrul acțiunilor procesual penale și-au recunoscut fapta.
Polițiștii au fost sesizați de un bărbat care le-a comunicat că i-a fost sustras automobilul parcat pe o stradă din Durlești, prejudiciul fiind estimat la 48.000 de lei. Pe caz au fost dispuse mai multe acțiuni speciale de investigație și urmărire penală.
După ce au fost găsiţi şi arestaţi, tinerii au declarat că au tractat automobilul într-o pădure, unde l-au lovit într-un copac, după ce au încercat să-l pornească şi nu le-a reuşit.
Pentru fapta comisă aceștia riscă închisoare de la 3 la 5 ani.
Cmentariile sunt închise