(video) Donald Trump: „Cei care vor sabota Tesla riscă până la 20 de ani de închisoare”
În provincia canadiană Ontario a avut loc un atac de amploare asupra unui dealer Tesla, descris de Carscoops drept cel mai mare de până acum. Peste 80 de mașini electrice parcate au fost afectate, conform poliției locale.
Pagubele variază: de la anvelope perforate la caroserii zgâriate, suma totală a prejudiciului fiind încă în evaluare.
Autoritățile analizează imaginile de pe camerele de supraveghere și interoghează locuitorii, dar nu au identificat deocamdată suspecți. Incidentul se înscrie într-un val de atacuri asupra Tesla, pe care Elon Musk le numește „vandalism și terorism intern”. Evenimente similare de ”protest” au fost raportate mai devreme în SUA și Europa.
Protestele sunt legate de activitatea politică a lui Musk, inclusiv rolul său de șef al DOGE și susținerea retoricii anti-canadiene a lui Donald Trump. Aceste tensiuni au dus la excluderea Tesla de la Salonul Auto de la Vancouver și la alte acțiuni de revoltă.
În paralel, vânzările companiei scad la nivel global: în China, de exemplu, au scăzut cu 20% în februarie față de ianuarie, iar exporturile din Shanghai s-au prăbușit cu aproape 90%.
Pe fundalul acestor proteste cu tentă violentă, președintele SUA a lansat acum câteva ore o avertizare publică: „Persoanele care vor fi prinse sabotând Tesla vor avea șanse foarte mari să ajungă la închisoare pentru o perioadă de până la 20 de ani, inclusiv finanțatorii. VĂ CĂUTĂM!!!”
Cmentariile sunt închise