(video) Explicația oficială a Primăriei Chișinău privind ”balta” care se formează lângă Guvern pe timp de ploaie

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Aceste imagini au fost filmate de curând chiar în centrul orașului Chișinău, devenind virale!

Pe strada Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, lângă Guvern, în intersecția cu strada Veronica Micle, s-a adunat suficientă apă pentru a face impracticabilă trecerea pietonală.

De remarcat încă o dată: situația se înregistrează în inima capitalei, capitală care e fața Republicii Moldova!

Și există o explicație a problemei, dar și vinovații identificați deja! Iată ce a declarat la ședința de astăzi a serviciilor municipale șeful Direcției mobilitate urbană, Vitalie Mihalache.

La intersecția bd. Ștefan cel Mare și str. Bănulescu Bodoni, lipsește sistemul de evacuare a apelor pluviale, o eroare care a fost admisă în timpul reparației bd. Ștefan cel Mare", a declarat primarul general, Ion Ceban, în cadrul ședinței săptămânale a serviciilor municipale. „Ridicarea nivelului străzii în comparație cu zona de conexiune cu str. Bănulescu Bodoni a condus la formarea unor zone cu acumulări de apă pluvială în timpul ploilor, afectând în special zona pietonală din acest segment de drum. A fost trimisă o solicitare către Institutul de Proiectări „Chișinău – Proiect” pentru proiectarea reparației străzii Bănulescu Bodoni și Pușkin", a adăugat edilul. În cadrul acestor reparații, urmează a fi înlăturate erorile admise anterior pentru a asigura funcționarea corectă a sistemului de drenaj. În ultimii 4 ani, astfel de erori nu au fost admise în reparația străzilor, iar acum se depun eforturi pentru a curăța și spăla elementele de protecție, parapetele și pilonii de securizare a căilor de acces și a trecerilor pietonale. Se lucrează pentru a elimina neconformitățile din zonă.

Publicată de Primăria Municipiului Chișinău pe Luni, 25 martie 2024

Virale au devenit și aceste imagini…

Cât privește situația că după ploaie, apă rămâne pe proaspătul carosabil al străzii 31 August, această situație nu are deocamdată o explicație oficială. Poate o va avea viitoarea administrație a Primăriei Chișinău?…

Dacă aţi surprins vreo situaţie interesantă/riscantă, în Chişinău sau pe drumurile din ţară, scrieţi-ne şi trimiteţi-ne imagini foto/video. Expediați materiale în calitate maximă AICI (selectaţi via link şi lăsaţi-ne linkul generat), pe pagina noastră de Facebook sau la adresa contact@autoblog.md. Noi vom încerca să le transformăm în ştiri sau articole care vor fi văzute şi de autorităţi!

Cmentariile sunt închise