(video) Formula 1 2023: Max Verstappen a doborât aproape toate recordurile

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Max Verstappen şi-a confirmat statutul de mare idol sportiv al Olandei, obţinând a treia coroană consecutivă în Campionatul Mondial de Formula 1, la capătul unui an 2023 în care a doborât aproape toate recordurile şi în care echipa austriacă Red Bull şi-a revalidat titlul la constructori.

”Mad Max” şi-a doborât propriul record istoric de victorii pe parcursul unui singur sezon, după ce a reuşit să urce de tocmai 19 ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului.

Pilotul batav a câştigat titlul mondial cu 575 de puncte – un alt record istoric, îmbunătăţind totalul din anul precedent (454 de puncte). El l-a devansat cu 290 de puncte pe mexicanul Sergio Perez, coechipierul său de la Red Bull, clasat pe locul secund în ierarhia finală.

Britanicul Lewis Hamilton a încheiat sezonul pe poziţia a treia, devansând un alt fost campion mondial, spaniolul Fernando Alonso, care trăieşte a doua sa tinereţe la 42 de ani.

Verstappen a condus din nou unul dintre monoposturile imbatabile, proiectat de genialul inginer englez Adrian Newey, un ”guru” al aerodinamicii, care concepuse deja maşinile pentru epopeea anterioară a echipei Red Bull, cvadruplă campioană mondială la piloţi şi constructori între 2010 şi 2013, cu germanul Sebastian Vettel în rol principal.

Pe parcursul sezonului, starul olandez a ajuns la un total de 54 de victorii în cariera sa, reuşind astfel să-i devanseze pe Sebastian Vettel (53 de victorii) şi pe francezul Alain Prost, un alt cvadruplu campion mondial (51 de victorii), precum şi pe regretatul triplu campion mondial brazilian Ayrton Senna (41 de victorii).

Acum, în faţa lui Verstappen se mai află doar singurii piloţi cu şapte titluri mondiale în palmares: germanul Michael Schumacher, câştigătorul a 91 de Mari Premii, şi deţinătorul recordului absolut, britanicul Lewis Hamilton, cu un total de 103 victorii în Formula 1.

La capitolul titluri, dacă va câştiga din nou în 2024, olandezul i-ar egala pe Alain Prost şi Sebastian Vettel şi s-ar apropia la un singur titlu de legendarul pilot argentinian Juan Manuel Fangio, cvintuplu campion al lumii.

În afara performanţelor deja menţionate, Max Verstappen a mai doborât şi alte recorduri istorice, legate de numărul de podiumuri (21), numărul de victorii din pole position (12), numărul de victorii consecutive (10), precum şi numărul de “hat-trick-uri” – victorii cu start din pole position şi realizarea celui mai rapid tur de pistă – (6) în acelaşi sezon.

El este, de asemenea, pilotul cu cele mai multe tururi de circuit parcurse din postura de lider al cursei (1.003) într-un singur sezon, care reprezintă un record şi din punct de vedere al procentajului (s-a aflat la conducere în 75.7% din tururi).

Verstappen şi-a demonstrat talentul excepţional, dublat de dorinţă continuă de victorie, la bordul unui monopost superior şi susţinut de o echipă extraordinară.

Red Bull şi-a revalidat la rândul ei titlul la constructori şi datorită evoluţiilor foarte bune ale lui Sergio Perez, care a obţinut la rândul său două victorii pe parcursul sezonului, la Jeddah (Arabia Saudită) şi la Baku (Azerbaidjan), ajungând la un total de şase succese în cariera sa.

Echipa austriacă a câştigat toate Grand Prix-urile din 2023, cu excepţia unuia: cel desfăşurat în nocturnă pe circuitul de la Marina Bay, în Singapore, încheiat cu victoria lui Carlos Sainz Jr. Pilotul spaniol a obţinut al doilea său succes în Formula 1 şi a salvat astfel onoarea Ferrari, care a trebuit să se mulţumească în final cu locul al treilea la constructori, după Mercedes-AMG.

Vezi și câteva topuri 10 ale sezonului:

Cmentariile sunt închise