(video) Fumezi într-o maşină în care se află şi minori? INP te poate amenda şi pentru asta

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

De când au intrat în vigoare noi modificări în Codul Contravenţional, în 2017, nu prea s-a auzit sau nu s-au făcut publice cazuri în care şoferi şi pasageri să fie amendaţi pentru că fumează într-un automobil în care se află şi minori.

Însă, iată că o situaţie de acest gen a fost identificată în această dimineaţă, iar cu aplicarea sancţiunii nu s-a ezitat.

FOTO: snopes.com

În dimineața zilei de astăzi, monitorizând circulația pe traseul R1 Chișinău-Strășeni, inspectorii de patrulare au observat un Mercedes-Benz în care se transporta un copil pe bancheta din față. Pentru a preveni o posibilă tragedie, polițiștii au stopat unitatea de transport, ca mai apoi să depisteze un șir de încălcări comise atât de conducătorul auto, cât și de pasagerul din dreapta acestuia.

Șoferul, în vârstă de 31 de ani, originar din Nisporeni, a ignorat articolul din Codul Contravenţional cu privire la regulile de transportare a copiilor cu vârsta de până la 7 ani (fără scaun auto), a articolului privind transportul persoanelor, dar și pentru că pasagerul său nu avea centura de siguranță cuplată. Pentru toate acestea, INP nu a menţionat clar dacă a fost amendat, ci doar că riscă o amendă de 3.300 de lei și 8 puncte de penalizare.

Pe de altă parte, polițiștii de patrulare au observat că pasagerul din dreapta şoferului, care ținea pe brațe copilul conducătorului auto, fuma chiar deasupra minorului, punându-i sănătatea în pericol. Pentru încălcarea articolului 91¹, aliniat 18, care prevede sancţiune pentru “…fumatul în mijloacele de transport private în care se află minori…”, bărbatului i-a fost aplicată o amendă în sumă de 1.500 de lei.

Inspectoratul Național de Patrulare continuă să avertizeze conducătorii auto, dar și pasagerii acestora că sunt responsabili de transportarea minorilor în siguranță, să-și cupleze centura și să țină cont de securitatea și sănătatea celor din autovehicul. Nu trebuie de uitat şi faptul că cea mai neînsemnată frână poate răni grav un copil.

Vezi şi: Sfaturi utile: Iată cum poate fi eliminat mirosul de ţigară din maşină

Vezi şi: (video) Ai nevoie, dar nu îţi poţi permite un scaun auto pentru copilul tău? O soluţie a fost lansată astăzi la Chişinău


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...