(video/update) Nenorocirea din Bilicenii Vechi. Tânăra implicată în accident, internată în secția reanimare cu sarcina pierdută

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

(update) Bărbatul de 54 de ani a fost la fel internat la reanimare. Copilul de patru ani a suferit traumatisme uşoare şi a fost deja externat.


Accidentul matinal din raionul Sîngerei, cu implicarea a două automobile în zona localității Bilicenii Vechi, a luat totuși o viaţă, viaţa unui făt. Tânăra mamă a ajuns în reanimare după ce a suferit o intervenție chirurgicală, notează Nordnews.

Tânăra se deplasa într-un Peugeot împreună cu al său copil minor de patru ani şi un bărbat de 54 de ani (tatăl acesteia), când la un moment dat un Ford a apărut pe neașteptate în faţă de pe contrasens. Aceasta s-a dovedit a fi însărcinată cu un al doilea copil.

Din cauza accidentului a pierdut sarcina, fiind operată și acum internată în secția reanimare. Amintim că şoferul care s-ar face vinovat a scăpat teafăr şi nevătămat.

Starea bărbatului de 54 de ani şi a copilului de patru ani este necunoscută, deși la fel au fost internați la spitalul raional.

Cmentariile sunt închise