(video) În Moldova se pregăteşte includerea trotinetelor electrice în RCR! Ce înseamnă asta pentru utilizatori

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Trotinetele electrice vor deveni și ele subiect al Regulamentului Circulației Rutiere. Acest lucru înseamnă că vor deveni vehicule ce vor participa în traficul comun, iar utilizatorii acestora vor fi pasibili de răspundere contravențională şi/sau penală în dependenţă de neregulile de care se vor găsi vinovați!

Șeful secției analiză și evidență a accidentelor rutiere din cadrul Inspectoratului Național de Securitate Publică, Pavel Apostol, a precizat într-o emisiune de la Agora că, după ce trotinetele vor fi incluse în RCR, unele lucruri vor deveni obligatorii pentru conducătorii acestui tip de transport.

Într-un proiect de modificare a Regulamentului Circulației Rutiere se prevede ca vârsta minimală pentru admiterea utilizării trotinetelor electrice în trafic va fi de 16 ani. În prezent nu există o regulă, astfel că orice minor căruia nu-i este frică să iasă în traficul de maşini poate conduce o trotinetă.

O altă prevedere înaintată presupune restricționarea conducerii acestora pe porțiunile de drum unde viteza de deplasare depășește 50 de km/h. La momentul de faţă, în afară de cele ce pot fi închiriate, viteza cărora a fost limitată, unele trotinete private sunt capabile să dezvolte o viteză de peste 50 de km/h.

În mod evident, ca şi în cazul bicicliștilor, când vor fi operate modificările, o cască de protecţie și o vestă vor deveni obligatorii pentru persoanele care conduc trotinete. Actualmente casca de protecţie nu e obligatorie, însă vesta cu elemente reflectorizante este.

Toate aceste modificări planificate vin să sporească siguranţa rutieră şi să reducă, ori să elimine numărul accidentelor/incidentelor cu trotinete. Cei care se vor arăta împotriva lor să spună un mulţumesc pentru faptul că în Republica Moldova încă nu se va proceda ca în alte ţări, unde e necesar de avut un permis de conducere, o plăcuţă de înmatriculare şi chiar asigurare pentru a putea utiliza o trotinetă electrică!

Emisiunea integrală o puteţi vizualiza mai jos în reluare:

Cmentariile sunt închise