(video) LA Auto Show 2021: UAZ Patriot a fost prezentat americanilor cu un preţ atractiv

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

În urmă cu aproape un an, compania americană Bremach Inc. și-a anunțat intenția de a vinde modelul UAZ Patriot în Statele Unite ale Americii. La Salonul Auto de la Los Angeles aceasta a amenajat un stand modest și a arătat publicului local două exemplare, menite să spună că la idee nu s-a renunţat.

Un SUV este complet standard, însă cu alte embleme şi denumiri, în timp ce al doilea prezintă un kit de caroserie off-road de la BMS.

Bremach Inc. din 2008 a încercat să comercializeze tot-terenuri italiene Bremach, dar nu a reușit, iar acum a decis să-și încerce norocul cu SUV-urile din Ulianovsk. La denumirea Taos s-a renunţat între timp (VW a înregistrat-o înainte), astfel încât acum UAZ Patriot se numeşte pentru Statele Unite – Bremach 4×4 SUV. Totuşi, mașina nu este încă certificată şi încă se caută dealeri, dar şi parteneri de service.

Bremach promovează Patriot-ul rusesc ca o alternativă mai ieftină la alte vehicule all-terrain precum Jeep Wrangler (costă de la 29.000 de dolari), Ford Bronco (de la 28.500) și Toyota 4Runner (de la 37.300). Prețul este într-adevăr stabilit atractiv: de la 26.405 de dolari pentru o mașină cu o caroserie complet închisă cu cinci uși, un motor pe benzină cu 150 CP, o cutie de viteze automată în şase trepte, AWD şi într-o echipare Premium.

Acum Bremach evaluează cererea și acceptă comenzi cu depozite de 100 dolari. Startul planificat al vânzărilor este 2022. Ulterior se doreşte includerea în ofertă a modelului UAZ Pickup şi a unei versiuni Patriot cu V8!

Iată ce va oferi pentru 26.405 dolari:

Cmentariile sunt închise

http://sisfora.pekalongankab.go.id/assets/laporan/ https://jdih.sumbawakab.go.id/ https://perpus.pn-wates.go.id/ https://siat.unpad.ac.id/eoffice2020/uploads/