(video) LA Auto Show 2022: Premieră – Noua, a şasea generaţie Subaru Impreza

Acum ştirile şi articolele noastre sunt şi pe Telegram! ABONEAZĂ-TE!
Le puteţi şi comenta acolo 😉
Abonaţii văd şi conţinut exclusiv!

Continuă premierele la Salonul Auto de la Los Angeles, acolo unde nu toţi producătorii pregătiţi cu premiere dau buzna şi le prezintă pe toate concomitent. Rândul a ajuns la cei de la Subaru, care au prezentat a şasea generaţie Impreza, exact la 30 de ani de la apariţia modelului!

Prima generație a văzut lumina zilei în noiembrie 1992, iar debutul a avut loc aproape simultan în Japonia şi SUA. Statele Unite a fost de multă vreme o piață prioritară pentru întreaga companie, deși cererea de Impreza scade pe an ce trece. În 2021 au fost procurate doar 35.000 de unități, dar niponii încă nu renunţă la model.

Caracteristici cheie:

  • La Salonul Auto de la Los Angeles a fost prezentat Impreza în caroserie hatchback.
  • Noul hatchback reprezintă o evoluție a modelului anterior lansat în 2016
    • Platforma SGP (Subaru Global Platform) modernizată are o bază a caroseriei mai rigidă, iar în timpul producției, lungimea îmbinărilor adezive a fost mărită semnificativ (de la 8 la 27 de metri). 
    • Toate acestea au făcut posibilă creșterea rigidității la torsiune a caroseriei cu 10%, precum și o izolare fonică mai bună a cabinei. 
    • Sistemul de direcție cu amplificator electric montat pe coloană este acum aproape similar cu cel de pe sedanul sport WRX.
  • Designul exterior a fost revizuit, iar farurile LED se oferă acum standard. Dimensiunile generale și proporțiile mașinii nu s-au schimbat prea mult. Dimensiunea jantelor a fost păstrată:16-18 inchi.
  • Noul interior este aproape identic cu al ultimelor modele WRX și Levorg, deși Impreza încă nu s-a ales cu panoul de bord digital care se află pe lista de opțiuni a break-ului.
    • Sistemul multimedia de bază are un ecran de 7.0 inchi, iar versiunile mai scumpe au un monitor vertical mare de 11.6 inchi
    • Acesta din urmă include comenzi pentru controlul climatizării și altor setări ale mașinii. Mai suportă o conexiune wireless a interfețelor Android Auto și Apple CarPlay. 
    • Versiunea de top mai este echipată cu un sistem audio Harman/Kardon cu 10 difuzoare.
    • Un design nou al scaunelor frontale crește confortul general și minimizează oboseala. Al şoferului poate fi reglabil electric în 10 direcţii şi cu suport lombar.
  • Climatizarea pe două zone interacționează acum cu senzorii de prezență a pasagerilor şi, dacă doar șoferul se află în cabină, electronica reduce automat eficiența sistemului de climatizare din zona pasagerilor. Încă o noutate: Impreza poate avertiza despre copii uitaţi pe bancheta din spate.
  • Standard se oferă un sistem EyeSight de nouă generație. Pe lângă precedentele două lentile de sub parbriz, a fost adăugată o a treia, montată în centru. Compania susține că această mono cameră recunoaște mai repede bicicliștii și pietonii. 
    • Direcția automată de urgență este inclusă la modelele echipate cu Blind-Spot Detection cu Lane Keep Assist și Rear Cross-Traffic Alert. Funcționează cu EyeSight și Blind-Spot Detection pentru a ajuta la controlul direcției pentru a evita o coliziune la viteze mai mici de 50 mph.
    • Iar amplificatorul electric al mecanismelor de frânare permite electronicii să înceapă să decelereze automobilul mai repede și mai intensiv.
  • Pe piața din SUA, noul Impreza în versiunile Base şi Sport vine cu un boxer de 2.0 litri cu patru cilindri, cu injecţie directă, care produce 154 CP și 197 Nm. Iar versiunea de top reintrodusă – Impreza RS – este echipată cu un motor de 2.5 litri cu 185 CP şi 241 Nm.
  • Nu mai există la ofertă o cutie de viteze manuală.
    • Toate propulsoarele sunt cuplate la un variator Lineartronic. Pe modelele Sport și RS are opt pseudo-trepte fixe care pot fi schimbate cu padele din spatele volanului. 
    • Aceleași versiuni mai dispun de sistemul SI-Drive cu mai multe moduri electronice de conducere. 
    • Și, desigur, Impreza este echipat standard cu tracțiune integrală – acum cu un sistem Active Torque Vectoring de control al vectorului de tracțiune folosind frânele standard (doar modelul WRX avea un astfel de supliment înainte).

Pe piaţa din SUA modelul apare la primăvară. Până la acel moment, compania va publica specificații pentru alte piețe, unde vor exista propriile seturi de sisteme de propulsie și niveluri de echipare.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise