(video) Legendele off-road-ului! Comparativ al capacităţilor noului G-Class şi a modelului Unimog

Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

Sunt nişte vehicule care se ridică la o formă de top atunci când abordează teren extrem, au captivat cu mai multe caracteristici tehnologice uimitoare timp de câteva decenii și au o armată de fani peste tot în lume. Mercedes-Benz are cel puţin două de acest gen.

G-Class-ul domină în sectorul maşinilor dedicate pentru transportul pasagerilor, iar Unimog printre vehiculele comerciale. În acest an, în timp ce clasa G își sărbătorește aniversarea a 40 de ani de existenţă, şi Unimog poate privi înapoi spre o tradiție care se întinde de peste 70 de ani.

Sunt destule motive pentru care ambele vehicule şi-au dat întâlnire în off-road. Cei de la Mercedes-Benz le-au adus pe noul poligon G-Class Experience Centre care a fost construit pe teritoriul unei foste baze militare şi le-au lăsat liber să arate ce pot.

Mercedes-Benz G-Class este modelul cel mai longeviv al producătorului german. Originalul Geländewagen a început să fie produs din 1979, iar de atunci şi până în prezent, 80% din toate exemplarele făcute încă sunt funcţionale.

Actualul G-Class reprezintă a doua generaţie a modelului. Aceasta nu s-a schimbat semnificativ din punct de vedere al designului exterior, însă în continuare rămâne dotat cu unele dintre cele mai bune arsenale tehnologice pentru exploatare prin off-road: o transmisie cu mai multe trepte inferioare, trei diferenţiale cu blocare electronică şi o geometrie excelentă pentru a putea trece pe aproape oriunde, printre altele.

De cealaltă parte avem Unimog-ul, un vehicul care a fost numit de 15 ori consecutiv SUV-ul anului de către revista Off Road. Maşina a fost dezvoltată în 1946 ca o maşinărie multifuncțională pentru uz în mare parte agricol. Unimog-ul avea tracțiune integrală, diferenţiale blocabile față și spate și era pe timpuri cel mai rapid model din segment.

Actualul i-a moştenit toate „genele” şi poate aborda pante/rampe cu un unghi de 45 de grade, vaduri de apă de până la 1.2 metri adâncime, în timp ce dispune de o gardă la sol de 410 mm.

Voi pe care l-aţi folosi într-o călătorie?

Vezi şi: (video) În fiecare raion din Moldova ar trebui să existe câte cel puţin o astfel de autospecială

GALERIE FOTO:


Distribuie:
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •  

You may also like...