(video) Lewis Hamilton a câştigat în Marea Britanie, însă cursa nu s-a lăsat fără incidente

Echipa germană a revenit în forţă. Lewis Hamilton a câștigat Marele Premiu de Formula 1 de la Silverstone și a devenit primul pilot din istorie cu tocmai şase victorii obţinute în Marea Britanie. Hamilton a fost învins în calificări doar de colegul său Valtteri Bottas cu doar 6 miimi de secundă, iar în primele tururi ale Grand Prix-ului a rulat în urma finlandezului.

Totul până în momentul apariției maşinii de siguranţă după un incident al lui Antonio Giovinazzi. Hamilton a profitat de prezența safety car-ului, a schimbat pneurile, a revenit pe prima poziție și din acel moment şi-a construit o diferență confortabilă.

Menţiune: Pentru că videoclipurile din articol sunt protejate de drepturi de autor, acestea pot fi vizualizate doar pe Youtube şi nu direct de pe blog. Însă un click merită pentru a vedea cele mai tari momente ale cursei!

Campionul mondial l-a învins la Silverstone pe Valtteri Bottas, iar dubla din calificări s-a repetat și la finalul întrecerii. Charles Leclerc a prins podiumul într-o conjuctură favorabilă. Iar cu doar 15 tururi înainte de final, înaintea ultimei șicane, Sebastian Vettel l-a lovit dur din spate pe Max Verstappen.

Chiar dacă cei doi au rămas în cursă, Leclerc a urcat de pe locul 5 până pe 3. După contactul cu Verstappen, Vettel a fost amendat, a cedat 10 secunde în clasamentul final și a încheiat doar al 15-lea.

În clasamentul general, Hamilton a strâns 223 de puncte, 39 în plus față de Valtteri Bottas. Următoarea etapă, Marele Premiu al Germaniei, se va desfășura peste două weekend-uri.

GALERIE FOTO:

Cmentariile sunt închise

slot gacor https://dapurberita.tubaba.go.id/kontak/