(video) “Marc Márquez de Orhei”. Cum polițiștii au fost impuși să urmărească un motociclist pentru a-l opri
Un bărbat de 47 de ani originar din Orhei, aflat la ghidonul unei motociclete Honda, stilizate sub forma celor folosite de echipa sportivă Repsol Honda, a încercat să fugă de polițiști după ce nu ar fi cedat trecerea unui pieton. Incidentul a avut loc aseară, 18 iulie, după ora 21:00, în orașul Orhei.
Motociclistul, fiind somat să oprească după ce nu ar fi cedat trecerea unui pieton, a ignorat cerințele polițiștilor. A început în aceste condiții o urmărire şi în urma intervenției polițiștilor, după câteva minute, bărbatul a fost oprit pe strada Dorobanților din Orhei.
Şi iată probabil un motiv pentru care tipul a hotărât să scape cumva de oamenii legii. În timp ce polițiștii au solicitat înmânarea actelor conform procedurii, s-a constatat plăcuţa de înmatriculare avea numărul original camuflat!
Fără nicio ezitare, motocicleta a fost încărcată şi dusă la parcarea specială, iar șoferul a fost sancționat contravențional pentru neacordarea de prioritate legală pietonilor, conducerea unui vehicul cu numărul de înmatriculare indescifrabil sau cu numărul de înmatriculare camuflat, cât și pentru neîndeplinirea de către conducătorul de vehicul a indicației legale dată de agentul de circulație de a opri vehiculul.
Bărbatul riscă să fie privat de dreptul de a conduce vehicule pe un termen de la 6 luni la un an. Actul a fost remis conform competenței, în baza articolului 395 din Codul Contravențional al RM, Judecătoriei Orhei pentru primirea unei decizii legale.
Doar ieri, polițiști din Orhei au documentat 16 contravenții, fiind ridicate și plasate la parcarea specială patru unități de transport din categoria respectivă.
Cmentariile sunt închise