(video) Mercedes-AMG ONE e în centrul atenţiei! Gameplay-ul din noul Forza Horizon 5 arată incredibil

Microsoft Xbox Game Studios, în cadrul gamescom 2021, a făcut public primul clip video cu gameplay-ul simulatorului Forza Horizon 5 în care, pentru prima dată, a arătat mai multe maşini noi ce vor putea fi conduse.

Împreună cu noul Chevrolet Corvette și o versiune off-road a lui Porsche 911, cel mai nou Ford Bronco va fi disponibil de experimentat, iar modelul Mercedes-AMG Project ONE “Forza Horizon Edition” este maşina din centrul atenţiei şi chiar stă pe coperta jocului.

Imaginile video demonstrează câteva episoade de joc pe terenuri off-road și pe drumuri asfaltate. Mașinile, care sunt oferite să fie controlate de jucător, cad pe drumurile destinate acestora dintr-un avion cargo.

Totodată, pentru prima dată, se pot vedea câteva elemente ale interfeței jocului, inclusiv sistemul de navigație și tabloul de bord al mașinilor, precum și mai multe locații pe teritoriul cărora se va desfășura acțiunea.

Forza Horizon 5 va fi lansat oficial pe 9 noiembrie pentru Xbox şi PC. Accesul anticipat se va deschide cu patru zile mai devreme.

Mercedes-AMG spune că a avut o cooperare foarte strânsă cu Microsoft în a reproduce maşina în format digital. Experiența specială de a conduce modelul de top de la Affalterbach este, de asemenea, uimitor de realistă.

Accelerarea virtuală, frânarea, direcția și agilitatea, precum și aerodinamica activă corespund caracteristicilor viitorului model stradal. Și acesta nu este sfârșitul distracției: alte vehicule performante de top de la Mercedes-AMG sunt pregătite pentru aventuri aproape nelimitate în Forza Horizon 5.

Pentru maşina din joc va fi disponibilă o livrea specială, exclusivă, care subliniază caracterul său unic și clarifică faptul că această mașină nu va fi disponibilă pentru cumpărare în lumea reală. Pe lângă “Forza Horizon Edition”, hypercarul AMG poate fi, desigur, configurat și în alte echipamente și culori.

Caracteristicile speciale ale mașinii unice sunt, de asemenea, descrise foarte realist în joc. Cu diferitele moduri de rulare precum Track și Road, drumurile prăfuite din Mexic pot fi stăpânite la fel de dinamic ca şi cele de asfalt. Aerodinamica activă a hipercarului este, de asemenea, recreată meticulos. Comunitatea online poate aștepta cu nerăbdare performanțe de conducere uluitoare, peste 1.000 de CP și o viteză maximă digitală de peste 350 km/h.

O parte dintre maşinile deja identificate în joc

Cmentariile sunt închise