(video) Motocicleta electrică Roam Air introdusă în Africa costă cât o bicicletă electrică
Compania Roam Motors (anterior cunoscută ca Opibus), fondată în 2017 în Kenya (are oficiu şi în Suedia) cu scopul de a face transportul electric mai accesibil pentru o piață mai largă, concentrându-se până acum pe realizarea de kituri de conversie complet electrice pentru vehicule de flotă (gen vechi Land Cruiser 70 şi Defender), cum ar fi camioane ușoare, transport public și autobuze, precum și motociclete electrice și sisteme energetice, introduce propria şi prima motocicleta electrică de ultimă generație din Africa!
Vehiculul a fost special proiectat şi adaptat pentru utilizare optimă pe marele continent, dar nu înainte de câţiva ani de cercetare şi dezvoltare. Motocicleta este concepută pentru uz comercial, siguranța fiind în prim plan. Roam Air va putea fi folosită atât în mediul urban, cât şi cel rural, putând transporta atât pasageri, cât şi/sau obiecte/mărfuri.
Conform statisticii disponibile, doar în 2016 locuitorii din Africa au achiziționat 3.5 milioane de motociclete noi. Se estimează că această cifră va ajunge la 10 milioane de exemplare pe an la începutul anilor 2030. Dat fiind faptul că în multe regiuni ale continentului practic nu există transport public, modelele electrice ieftine și nepretențioase își vor găsi aplicații în calitate de vehicule personale, de livrare și chiar moto taxi.
Roam Air are la bază un cadru metalic, roți adaptate pentru off-road, ergonomie simplă și spațiu pentru două persoane, precum și un portbagaj încăpător în locul unde este de regulă rezervorul de carburant al unei motociclete cu motor termic. Toate împreună însumează 135 de kilograme. Capacitatea de transport maximală îi este de până la 220 kg (inclusiv pasageri și marfă).
Motorul electric de la bord livrează un cuplu de 185 Nm, astfel că îşi poate atinge viteza maximă de 90 km/h după doar cinci secunde de la pornirea de pe loc. O autonomie de 90 km este asigurată de o baterie (e inclusiv detaşabilă pentru schimb rapid cu una încărcată) cu o capacitate de 3.24 kWh. Totodată, este posibilă montarea unei alteia suplimentare pentru a extinde autonomia până la 180 km. Încărcarea este posibilă şi de la o priză de uz casnic.
Interfață de utilizator este asigurată de un ecran monocrom, dar cu vizibilitate mai bună. Pentru un control electronic se folosește un software de ultimă generație și un sistem de telemetrie. Există şi cinci moduri de conducere (Eco, Standard, Power, Sports), inclusiv unul pentru marşarier. Proprietarul va mai avea acces la un port USB.
Roam Motors poziționează noul produs ca un model ultra-buget, mai economic decât scuterul echivalent pe benzină de 150 cm3. Versiunea cu o singură baterie costă 1.500 de dolari, iar modelul cu baterie dublă costă 2.050 de dolari SUA. Pentru comparaţie, unele biciclete electrice de pe piaţă sunt mai scumpe.
Livrările noului Air vor începe mai târziu în acest an. O serie limitată de start va costa cu 500 de dolari mai mult. Este posibil ca noutatea să aibă un potențial bun de export; ținând cont de prețul său, cu siguranță se vor găsi inclusiv persoane care să-şi dorească utilizarea sau completarea colecţiei cu o motocicletă electrică de producţie africană.
Cmentariile sunt închise